AcasăSPORTManchester City cumpara la foc automat

Manchester City cumpara la foc automat

Nemultumit de evolutia modesta a echipei sale, in raport cu banii investiti, Seicul Mansour cumpara iar o multime de jucatori pentru Manchester City.

Gruparea engleza Manchester City a anuntat, oficial, primele doua achizitii efectuate in aceasta vara si se pregateste de prima lovitura cu adevarat serioasa data pe piata transferurilor.

Pe langa revenirea lui Emanuel Adebayor, de la Real Madrid, Manchester City a scos din buzunar circa 15 milioane de euro pentru a achiztiona doi fundasi. Trupa antrenata de Roberto Mancini i-a inregimentat pe Gael Clichy, de la Arsenal, si Stefan Savic, fundasul muntenegrean de numai 20 de ani al lui Partizan Belgrad.

Fundasul stanga Gael Clichy (26 de ani), a semnat un contract pe patru ani cu Manchester City si va castiga cel putin patru milioane de euro pe sezon. Savic, care are deja sase selectii in nationala Muntenegrului, a semnat si el un contract pe patru ani si ar putea castiga circa doua milioane de euro pe sezon. Savic a fost curtat si de Arsenal, care l-a chemat de mai multe ori sa se pregateasca alaturi de formatia londoneza.

In afara de aceste achizitii, Manchester City este pe punctul de a anunta prima mare lovitura a verii. Conform presei engleze, gruparea de pe “Eastlands” a ajuns la un acord cu conducerea lui Arsenal pentru achizitionarea mijlocasului francez Samir Nasri. Acesta a fost momit cu un salariu anual de 9 milioane de euro si ii va costa pe cei de la Manchester City circa 22,5 milioane de euro.

author avatar
Cristi Ionita
116 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger