Cauta

Lupta din MotoGP, mutată în ring?!

Doi foști rivali din MotoGP vor să mute lupta de pe circuit, în ring.

Dani Pedrosa și Jorge Lorenzo par că sunt gata să se înfrunte din nou. De această dată nu este vorba despre motoare sau viteză, ci despre o luptă în toată regula.

Cei doi au lansat în ultima perioadă o adevărată telenovelă în mediul online, insinuând că ar vrea să participe la un meci caritabil de box unul împotriva celuilalt.

Jorge Lorenzo este triplu campion mondial la MotoGP, în timp ce compatriotul și rivalul său a reușit să cucerească titlul de cel mai bun din lume doar la clasele inferioare.

Legendele motorsportului spaniol s-au ciocnit de nenumărate ori pe și în afara pistei în perioada în care concurau unul cu altul la clasa regină a curselor de motociclete.

Un moment istoric al rivalității lor a fost în 2008, când, după Marele Premiu de la Jerez, chiar Regele Spaniei a inetrvenit între cei doi, convingându-i să își strângă mâna pe podium.

Cei doi sunt acum prieteni apropiați, dar pare că mai au câteva lucruri de reglat, astfel că ar putea să se întâlnească în ring.

Pedrosa, în vârstă de 38 de ani, a postat un videoclip cu el în care confirmă aparent un meci de box caritabil împotriva lui Lorenzo, în vârstă de 36 de ani.

În descrierea videoclipului el a scris”99 VS 26 ” (numerele lor de curse pe care le-au purtat pe motociclete).

Lorenzo nu a întârziat să răspundă, zicând: „Ești curajos @26_danipedrosa. Eu încă mă antrenez și te voi vedea în ring.”

Ultimele stiri

  • Mintea ta trăiește în viitor cu 80 ms: ce este intuiția
  • Intervențiile stomatologice cu anestezie generală, mutate în spitalele publice, după moartea fetiței de doi ani la o clinică din București
  • ASF a publicat noile tarife de referință RCA. Cât vor costa polițele anul viitor
  • Schimbări mari la WhatsApp. Aplicaţia de mesagerie îţi va permite să-ţi rezervi numele de utilizator, acelaşi pe care îl foloseşti la Facebook şi Instagram
  • „Lista neagră” a lui Bolojan. MAI, Sănătatea și Educația nu mai scapă de concedieri în 2026
  • Știai că durerile de spate pot fi cauzate de emoții reprimate, nu doar de postură?
  • O româncă răpită a trăit un coșmar în Italia! Doi bărbaţi au obligat-o să se prostitueze, după ce au drogat-o! Cum a scăpat femeia
  • Primăriile din România nu se uită la bani când vine vorba de decorațiunile de Crăciun. Bugete generoase pentru bucuria cetăţenilor
  • Cât costă un kilogram de care de porc înainte de Crăciunul 2025. La micii crescători e mult mai ieftin decât în supermarketuri
  • Horoscop 15 noiembrie. Energiile se mișcă rapid, iar ziua aduce lecții utile și oportunități de progres
  • Exit mobile version