AcasăSPORTLiderul neinvins Dinamo s-a blocat la Vaslui

Liderul neinvins Dinamo s-a blocat la Vaslui

Dinamo Bucuresti a suferit prima infrangere in actualul sezon al Ligii I la fotbal, dupa ce a pierdut, cu 1-3, la Vaslui, in etapa a sasea.

Dupa cinci victorii la rand in Liga I, Dinamo a facut primul pas gresit, pe terenul unei echipei cu pretentii, FC Vaslui.

Moldovenii au controlat jocul in mare masura si s-au impus cu 3-1, dar altul putea fi cursul jocului daca dinamovistii beneficiau de un penalty inca din startul partidei, cand Marius Niculae a cazut in careul advers, dupa un duel cu Farkas.

Daniel Baluta

Dinamovistii au cerut vehement penalty, iar faza putea aduce si eliminarea fundasului vasluian.

Sanmartean, Wesley si Adailton au incercat sa-i dea emotii lui Balgradean cu suturi de la distanta, dar au prins rareori cadrul portii.

Dinamo a deschis scorul in minutul 41, cand Dorel Stoica a punctat cu un sut in forta de la 18 metri. Vaslui a intors rezultatul in stil de mare campioana, trupa lui Viorel Hizo reusind sa puncteze de doua ori in finalul primei reprize.

Temwanjera a egalat in minutul 42, dupa un contraatac in mare viteza, iar Wesley a facut 2-1 in minutul 44, cand a punctat cu o lovitura cu capul.

Vasluienii au profitat de avantul psihologic capatat inainte de pauza si au fortat desprinderea in startul reprizei a doua, dar Wesley si Sanmartean nu au gasit drumul spre gol.

Danciulescu putea egala in minutul 69, cand sutul sau din vole a zguduit bara portii aparate de Cerniauskas.

Sanmartean a inchis tabela in minutul 74, cu o actiune personala de toata frumusetea. Jolly-joker-ul gazdelor a patruns fara probleme pana spre careul dinamovist si l-a executat pe Balgradean cu un sut plasat din 18 metri.

In urma acestui rezultat, lupta pentru sefia clasamentului din Liga I s-a relansat, Dinamo fiind urmata de un grup compact de sase-sapte formatii.

author avatar
Cristi Ionita
99 afisari

Ultimele știri

spot_img