AcasăSPORTLeo Messi, în lacrimi la despărţirea de FC Barcelona! Argentinianul a explicat...

Leo Messi, în lacrimi la despărţirea de FC Barcelona! Argentinianul a explicat de ce a trebuit să plece de pe Camp Nou

leo messi Leo Messi, în lacrimi la despărţirea de FC Barcelona! Argentinianul a explicat de ce a trebuit să plece de pe Camp Nou

S-a încheiat o eră la FC Barcelona! Leo Messi pleacă de pe Camp Nou din cauza fair-play-ului financiar. Gruparea catalană nu-şi permite să-l mai plătească. Asta deşi, conform jucătorului, argentinianul de 34 ani s-a oferit să-şi micşoreze salariul cu 50 la sută.

Duminică, Messi a susţinut o conferinţă de presă în care a vorbit despre motivele pentru care a fost obligat să încheie socotelile cu echipa blau-grana.

Messi şi Barcelona au dat vina pe liga spaniolă

În ultimele zile, m-am gândit la ce pot spune. Adevărul este că nu pot spune nimic. Este foarte greu pentru mine, după atât de mulți ani. Am fost aici toată viața mea. Nu sunt gata pentru asta.

Am făcut totul, eu, clubul și Laporta. Dar nu s-a putut mai mult din cauza Ligii. Am făcut totul. Am vrut să rămân. Anul trecut nu am vrut, dar acum voiam. Dar nu s-a putut. Totul era aranjat, dar din cauza Ligii, nu s-a putut face.

Eram cu totul de acord. M-am oferit să reduc salariul cu 50%. Nu mi-au cerut nimic mai mult. Am făcut tot ce s-a putut”, a spus Leo Messi.

Fotbalistul a plâns

Înainte de a răspunde întrebărilor jurnaliștilor, Messi a fost aplăudat la scenă deschisă de cei prezenți în sala de conferință și a plâns din nou.

Da, e cel mai greu moment din carieră. Fără îndoială! Au fost multe momente grele, înfrângeri, dar să nu pot reveni la antrenamente… E cel mai greu. E clubul pe care-l iubesc și nu voiam să plec. Mi-am dorit asta anul trecut, dar acum nu voiam.

Am fost aici de la 13 ani. După 21 de ani, plec cu soția mea și cei trei copiii ai mei. Vom reveni aici, aici e casa noastră.

Mi-au trecut multe prin cap, dar sunt și blocat. Nu pot să mă gândesc la ce să spun. Nu am acceptat încă realitatea, să plec de la această echipă și să îmi schimb viața complet.

Va fi o schimbare dificilă pentru cei din familie, pentru că au crezut că vom continua aici. Va fi greu, dar trebuie să acceptăm și să mergem înainte.

Oamenii din Barcelona știu că îmi place să concurez. Voi veni aici ca adversar și voi da totul pentru a câștiga. Voi termina cariera în felul meu, încercând să câștig totul. Vreau să câștig.

Asta e mentalitate mea. O să merg la o echipă care poate fi adversara echipei, dar nu voiam să plec.

Aș fi vrut să mai câștig o Ligă a Campionilor. Poate am mai fi putut câștiga, dar așa e fotbalul. Nu regret nimic. Am încercat să dat tot ce am mai bun. Cred că am fi putut să mai câștigăm un trofeu Champions League”, a mai zis Messi.

Messi merge la PSG

Presa internațională susține că acordul dintre Leo Messi și PSG este ”total”, mai rămâne doar ca starul argentinian să-și pună semnătura pe contract.

Unul dintre cei mai experimentați jucători ai grupării pariziene, fără să-i fie dezvăluită identitatea, nu și-a putat ascunde entuziasmul la auzirea veștii că sud-americanul va ajunge pe Parc des Princes.

author avatar
Andrei Ștefan
563 afisari

2 COMENTARII

  1. Și Basescu a plans…”Draga Solo….”, dupa care, la scurt timp, l-am vazut ranjind….ha, ha, ha.
    E de plâns!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger