AcasăSPORTLegenda Barcelonei îl taxează dur pe Szczesny: „E bolnav! Are nevoie de...

Legenda Barcelonei îl taxează dur pe Szczesny: „E bolnav! Are nevoie de ajutor, nu de aplauze”

Fostul atacant legendar al Barcelonei, Francisco „Lobo” Carrasco, în vârstă de 66 de ani, a lansat un atac vehement la adresa portarului polonez Wojciech Szczesny (35 de ani), criticându-l pentru comportamentul său la festivitățile care au urmat câștigării titlului în La Liga de către gruparea catalană.

Carrasco s-a declarat scandalizat de faptul că Szczesny a fost surprins fumând atât în vestiarul rivalei Espanyol, imediat după meci, cât și în timpul paradei oficiale a campionilor. Fostul fotbalist consideră că un astfel de gest nu doar că este nepotrivit pentru un sportiv de performanță, dar transmite un mesaj periculos către generațiile tinere.

„Ce imagine oferim copiiilor? Este înconjurat de sportivi, iar el se comportă de parcă nu ar înțelege responsabilitatea pe care o are. Văd în el un om dependent, care are nevoie de sprijin pentru a scăpa de o slăbiciune ce îi afectează profund viața și cariera. Este o scenă rușinoasă pentru un club de asemenea calibru”, a spus Carrasco, citat de publicația A Bola.

Mai mult decât atât, fostul internațional spaniol a afirmat că, dacă el s-ar fi aflat în poziția antrenorului Hansi Flick, nu ar fi trecut cu vederea gestul:„Nu i-aș fi permis să urce în autocarul campionilor. Este liber să facă ce dorește în viața personală, dar când ești în uniforma clubului și în centrul atenției publice, ai datoria să transmiți un exemplu. Aș fi luat măsuri clare”.

Carrasco nu este la prima ieșire dură împotriva lui Szczesny. Încă din toamna anului trecut, când polonezul a semnat cu Barcelona în urma accidentării lui Marc-André ter Stegen, fostul jucător al blaugrana a calificat fumatul drept „o formă lentă de autodistrugere”.

Transferul lui Szczesny, adus de urgență din postura de pensionat, s-a dovedit a fi unul inspirat din punct de vedere sportiv: sub comanda lui Flick, portarul a contribuit decisiv la obținerea titlului în La Liga, a triumfat în Cupa Spaniei și a ajutat echipa să ajungă în semifinalele Ligii Campionilor. Cu toate acestea, comportamentul său extrasportiv rămâne subiect de controversă.

Carrasco, care a îmbrăcat tricoul Barcelonei între 1978 și 1989, rămâne o voce importantă în jurul clubului, cu opinii ferme, chiar incomode, mai ales când vine vorba despre valorile care ar trebui să definească un jucător al Barcelonei.

author avatar
Mihail Ioan
779 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger