AcasăSPORTLe dă emoții fanilor! Cât mai stă Simona Halep departe de terenul...

Le dă emoții fanilor! Cât mai stă Simona Halep departe de terenul de tenis, după accidentare: Muşchiul încă nu s-a sudat

Le dă emoții fanilor! Cât mai stă Simona Halep departe de terenul de tenis, după accidentare: Muşchiul încă nu s-a sudat (sursa foto: Simona Halep/Facebook)

În timp ce ale sale colege evoluează la Openul Francez, Simona Halep, a treia jucătoare a lumii și, totodată, campioană la Roland Garros în 2018, se vede încă nevoită să stea departe de terenul de tenis, din cauza accidentării suferite la turneul de la Roma, în urmă cu aproape trei săptămâni.

Nu e o situație deloc ușoară pentru fostul lider WTA, din câte și-au imaginat fanii Simonei și din câte și reiese din spusele româncei. Mai ales că încă nu poate să revină pe deplin la ritmul antrenamentelor care să o ajute să revină pe teren, după accidentarea care a făcut-o să renunțe nu doar la turneul de la Roma, ci și la participarea la Roland Garros 2021. Turneu pe care îl poate urmări din calitate de spectator, ca orice alt fan al sportului alb.

”Sufăr puţin, toată lumea este la turnee, iar eu sunt acasă. Nu pot nici să mă antrenez, pentru că accidentarea încă este la început. Va trebui să mai stau o perioadă fără tenis, fără alergare pentru că muşchiul încă nu s-a sudat, ca să spun aşa, şi este greuţ, pentru că nu sunt obişnuită să stau în mijlocul sezonului acasă şi să nu pot să fac nimic”, a mărturisit Halep, într-un interviu acordat Europort, conform news.ro.

Simona Halep: Privesc cu încredere spre obiectivele care au mai rămas anul acesta

Sportiva din Constanța încearcă să își păstreze încrederea, cât să se ajute în primul rînd singură, pentru a se reface cât mai repede după accidentarea suferită la gamba stângă. Și se gândește deja la viitoarele competiții în care urmează să evolueze.

”Eu tot timpul privesc partea bună a lucrurilor şi partea plină a paharului. Am timp să mă odihnesc, am timp să lucrez pe ceea ce mai trebuie să lucrez, puţină forţă în partea de sus a corpului, mental trebuie să mă odihnesc, emoţional şi privesc cu încredere spre obiectivele care au mai rămas anul acesta”, a mai spus Simona Halep.

 Când s-a întâmplat totul

Momentul în care Simona Halep a părăsit terenul de joc, în 12 mai, retrăgându-se din meciul contra nemțoaicei Angelique Kerber, disputat în turul secund, și din turneul de la Roma, i-a îngrijorat pe fanii româncei -atât cei din țară, cât și din străinătate.

După ce s-a aflat ce a pățit, românca și-a ținut la curent fanii, prin intermediul rețelelor de socializare, postând vești cu rezultatul investigațiilor medicale pe care le-a făcut. Vineri, pe 21 mai, Simona Halep a anunțat public faptul că nu va participa la ediția din acest an a turneului de la Paris, respectiv la Roland Garros 2021.

Poza postată pe pagina de Facebook a Simonei Halep, pe 14 mai

==

217 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Veşti bune pentru românii care desfăşoară aceste activităţi profesionale. Ocupaţia lor se va calcula la vechimea în câmpul muncii

Conform unei propuneri legislative recent înregistrată la Senat, pentru care inițiatorii cer adoptarea în procedură de urgență, se prevede egalizarea tratamentului dintre contractul de...

Emmanuel Macron, la un pas să ducă NATO în conflict direct cu Rusia. Preşedintele Franţei a vorbit din nou despre un eventual război

Emmanuel Macron a vorbit despre un eventual război într-un videoclip de campanie electorală. Președintele Franței susține campania pentru alegerile europene a lui Valérie Hayer,...
proger