La masa tacerii

Se vorbeste ca sambata seara, dupa meciul minerilor din Valea Jiului cu acarii lui Razvan Lucescu, incheiat cu scorul de 3-0 pentru baietii cu lampase, distinsul antrenor Grigoras i-a invitat la cina, in frumosul parc din Targu Jiu, pe George Copos si ciurda sa de ceferisti, in dorinta de a le oferi, ca o consolare, trei iepuri de camp copti in blana si cate-un clondir de zaibar.

Gest obisnuit, de altfel, la olteni, dar care, acum, incerca sa-i mai faca pe rapidisti sa uite de infrangerea rusinoasa din intalnirea cu pricina. Numai ca oferta tehnicianului ravnit de Gigi Becali a fost, se pare, ca un cui batut in talpa bucurestenilor care, din lipsa de alta masa, au fost invitati sa se aseze la lucrarea mesterita cu multi ani in urma de genialul gorjan Constantin Brancusi, masa tacerii! Sarmanii giulesteni mestecau iepurii fara nicio placere, lipsiti de orice dorinta, de parca rumegau calti, iar zaibarul acela cu gust de capsunica, ajuns un fel de licoare a placerilor prin lauda regretatului actor Amza Pellea, li se parea ca-i nelipsita sare amara din dulapurile cu medicamente ale celor incuiati la intestine. Lasand merindele si udatura aproape neatinse, alde Pancu, la scurt timp, au sters-o la marfarul ce-i astepta pufaind a paguba spre a-i duce, hurducaind, la casele lor. Tacuti, cu capetele in pamant si cu coada intre picioare, tragand dupa ei netul cu cele trei mingi date in dar portarului Coman de neastamparatii olteni, visiniii si-au scris singuri pe frunte o infrangere ce greu va fi uitata. Groapa umilintei in care jucatorii de sub Podul Grant au fost aruncati de catre baietii de pe Jiu este atat de mare incat mi-e teama ca la va fi greu sa iasa din ea. Ma intreb daca nu cumva prin plecarea din Giulesti a unuia dintre cei mai priceputi conducatori, Dinu Gheorghe, Rapidul nu s-a transformat dintr-o garnitura cu blazon in niste vagonete cu care se transporta carbunele din mina. Prin victoria asupra giulestenilor, Grigoras isi urca echipa pe locul 4 al clasamentului, demonstrand cu aceasta ocazie ca la Targu Jiu fotbalul incepe, vorba unui suporter-juvete, sa se manance pe paine! La sfarsitul meciului, un stelist infocat m-a rugat sa-i spun lui Becali ca ar trebui sa-l aduca antrenor pe Grigoras. I-am raspuns ca as putea face aceasta propunere lui Gigi, dar cu o singura conditie: distinsul antrenor sa aterizeze la Steaua cu toata echipa Pandurilor! Altfel…

P.S. Un arbitru de tusa, pus de Craciunescu sa tina tira la meciul Stelei cu Brasovul, vrand sa se dea in spectacol si sa iasa in evidenta, a inventat o lovitura de la 11 metri, chipurile la un fault in careu asupra lui Mihai Costea, influentand prin minciuna sa pe colegul lui de la centru, care, aflat departe de faza, a luat-o de-a buna! E drept ca e pe cale sa vina Mos Nicolae, dar ni se pare cam devreme!

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
147 afisari

2 COMENTARII

  1. Asa este in Romania. Dupa o infrangere zici ca au retrogadat si dupa o victorie zici ca au castigat campionatul.

  2. Se vorbeste ca sambata seara, dupa meciul minerilor din Valea Jiului cu acarii lui Razvan Lucescu, incheiat cu scorul de 3-0 pentru baietii cu lampase … In primul rand, Valea Jiului inseamna Petrosani, nu Tg-Jiu! In al doilea rand, lampase folosesc cei din subteran! In al treilea rand, ai reusit sa scrii numai tampenii!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger