Cauta

La 40 de ani, Luminita Hutupan face senzatie in Liga Campionilor

Retrasa din handbal pe data de 17 mai 2009, dupa un meci de campionat cu Otelul Galati, Luminita Hutupan Dinu a revenit in poarta valcencelor intr-un meci de Liga Campionilor. Cu ea intre buturi, Oltchim s-a impus la Ljubljana intr-o maniera en-fanfare.

La 40 de ani, Luminita Hutupan face senzatie in Liga Campionilor - Ziarul National
SPECTACOL. Luminita Hutupan a reusit sa readuca increderea la Oltchim

Cine nu are batrani sa-si cumpere, spune un vechi proverb romanesc. Oltchim Rm.Valcea si-a inceput ascensiunea catre obiectivul propus in vara – disputarea finalei Ligii Campionilor – si cu ajutorul veteranei Luminita Hutupan Dinu, cea care renuntase la activitatea sportiva in primavara lui 2009. Echipa antrenata de Radu Voina a izbutit, sambata seara, o victorie de senzatie in deplasare, cu Krim Ljubljana (scor 31-25), in primul meci din faza secunda a grupelor Ligii Campionilor, “Bambina” facand senzatie chiar in sala unde a evoluat, timp de sase ani, sub culorile gruparii slovene. La varsta de 40 de ani, Luminita a ferecat poarta Oltchimului, parand aruncarile adversarelor cu mainile, picioarele, fata, cu pieptul, chiar si cu burta. Hutupan a fost inlocuita doar la cateva lovituri de la 7 metri, de rezervele sale de lux, Talida Tolnai sau Sanela Knezovic.

Slovenii i-au scandat numele

La 40 de ani, Luminita Hutupan face senzatie in Liga Campionilor - Ziarul National
LUPTA. Vedeta slovencelor, Gorica Acimovic, n-a putut evita infrangerea celor de la Krim

Reintoarcerea la Ljubljana a fost de bun augur pentru Luminita Hutupan, care si-a reamintit si porecla pe care o avea pe cand evolua la Krim. „Bambina” si-a facut datoria si a fost apaludata de cei care in urma cu cativa ani o purtau catre cele sase titluri de campioana sau cele doua trofee ale Ligii Campionilor. ”Am avut emotii. Timp de 6 ani am avut a doua casa la Ljubljana. Mi-a revazut prietenii. Am inceput sa ma reintegrez in echipa”, a declarat veterana din poarta Oltchimului. Exceptand-o pe Hutupan, cea mai buna jucatoare de pe teren a fost turcoaica Ozel Yeliz, autoare a 8 goluri pentru valcence, dar si a sase pase decisive.

Vrea sa castige un trofeu inainte de a renunta definitiv

La 40 de ani, Luminita Hutupan face senzatie in Liga Campionilor - Ziarul National
Bradeanu si Jovanovic au blocat-o excelent pe Seric

Antrenorul Radu Voina spune echipa trebuie sa ramana concentrata. “Am inceput cu dreptul si e foarte bine. E primul meci castigat de Oltchim la  Ljubljana, ne bucuram cu totii, dar trebuie sa ramanem cu picioarele pe pamant”, a spus tehnicianul valcencelor. Presedintele CS Oltchim, Petre Berbecaru afirma ca Hutupan este “un catalizator pentru echipa”, si ca moldoveanca “isi doreste sa castige un trofeu cu Oltchim inainte de a renunta definitiv la handbal”.

Duminica vine Metz

Dupa victoria istorica de la Ljubljana – prima dupa sapte intalniri cu gruparea slovena – fetele antrenate de Radu Voina au luat deja o optiune importanta pentru calificarea in semifinale. In cealalta partida din grupa, Buducnost a castigat in deplasare la Metz, scor 29-27, specialistii sustinand ca formatia din Muntenegru si Oltchim sunt principale favorite. In cealalta grupa a Ligii Campionilor s-au inregistrat urmatoarele rezultate: Itxako – Gyor 26-28 si Midtjylland – Larvik 22-26. Duminca, Oltchim va juca pe teren propriu cu Metz

Ultimele stiri

  • Taxa pe orice
  • Horoscop 22 decembrie 2025 – Nu spuneți nimănui ce trebuie să facă
  • Alege ce citești
  • S-a stricat motorul franco-german?
  • Energia României, „tranzacționată” de Bolojan pe „bursa” OMV, la Viena
  • Fâșia Gaza, de la moloz la lux? Proiectul de 112 miliarde de dolari
  • Criză catastrofală. În 2026, Guvernul sistează aproape toate investițiile
  • Ucraina atacă petrolul lui Putin
  • Lumea MAGA se confruntă cu proprii demoni
  • Suma infimă pentru care un club legendar va dispărea
  • Exit mobile version