AcasăSPORTJudecatorii iau fotbalul la 11 metri

Judecatorii iau fotbalul la 11 metri

Cazul Rapidului este doar ultimul dintr-un lung sir de procese legate de fotbal. Si, ca la precedentele, avem si aici parte de o decizie nerealista, daca nu chiar complet ilogica.

Totul a inceput pe 13 iunie, cand Tribunalul Bucuresti a trimis in faliment clubul Rapid. S-au miscat mai greu, au comis si gafe, dar, intr-un final, avocatii gruparii giulestene au izbutit sa introduca recursul la aceasta hotarare.

Si, iata-ne pe 12 iulie, zi in care la Curtea de Apel Bucuresti s-a judecat cererea de suspendare a falimentului SC FC Rapid SA. Nu comentam amanarea dictata pentru data de 20 iulie, ci doar anuntul pe care doamna judecator Dana Simona Arjoca l-a facut la finalul sedintei. Iata ce a dezvaluit Dinu Gheorghe, pana recent manager al FC Rapid, acum doar un apropiat al clubului din Grant: „In momentul asta, lucrurile sunt destul de delicate. Toate sperantele se leaga de 20 iulie. Instanta a cerut ca toti creditorii Rapidului, adica 156 de persoane, sa fie prezente la termenul urmator, pe 20 iulie! E imposibil de realizat asa ceva. Sunt jucatori straini, majoritatea plecati prin tarile lor”. E foarte posibil ca unii dintre fotbalisti sa nu mai locuiasca in Europa, multi africani sau sud-americani alegand sa se intoarca acasa dupa experienta pe continentul nostru.

Cu toate acestea, Dinu Gheorghe avertizeaza: „Daca nu vor fi prezenti toti cei 156 de creditori, inseamna ca nu va fi respectata procedura si deci se va stabili un nou termen”. Pentru Rapid, asta ar echivala cu neinscrierea in sezonul 2016/ 2017 al Ligii 1.

Care mai e rostul administratorului judiciar?

In Romania, legea spune ca toti creditorii unei societati comerciale intrate in insolventa (cazul SC FC Rapid SA) decid impreuna cu un administrator judiciat stabilit de instanta ce pasi sunt de urmat. Tocmai pentru ca interesele creditorilor sunt aparate de administratorul judiciar, la procese nu participa niciodata creditorii. Ei sunt reprezentati de acest administrator judiciar, singurul in masura sa prezinte pozitia/ hotararea luata de cei inscrisi la masa credala.

Iata ca asta nu mai conteaza pentru doamna judecator Dana Simona Arjoca, din moment ce tine mortis sa-i vada prezenti in sala, pe 20 iulie, pe toti cei 156 de creditori ai SC FC Rapid SA. In acest context, pare ca Rapidul a ajuns sa fie iepurasul care nu are sapca si capata tot mai mult sens remarca lui Dinu Gheorghe: „Te gandesti si la interese ascunse, parca cineva urmareste cu tot dinadinsul sa distruga Rapidul”.

Mititelu, scos din faliment de Tribunalul Bucuresti

Tot vara aceasta, dar pe cand canicula inca nu se instalase la noi in tara, dinspre Tribunalul Bucuresti a venit o alta hotarare de neinteles. In dosarul dezafilierii clubului Universitatea Craiova, judecatorii i-au acordat lui Adrian Mititelu despagubiri de peste un miliard de lei. Adica, „putin” peste 220 de milioane de euro! Dupa mintea celui care a judecat cazul asta, atat valora lotul de jucatori al „Stiintei” la momentul dezafilierii. Condamnati la plata in solidar: Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, FRF si LPF.

  • Rapidul – bagat in faliment de patron si in Liga a V-a (foarte probabil) de judecatori;
  • In tribunale se inmultesc spetele din fotbal cu decizii halucinante;
  • Adrian Mititelu s-a ales cu despagubiri de peste 200 milioane euro!
  • De ce refuza magistratii consilierea in chestiuni ce tin de fotbal?
author avatar
National
231 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger