AcasăSPORTJucătorii Italiei pierd nopțile cu jocuri video

Jucătorii Italiei pierd nopțile cu jocuri video

Luciano Spalletti a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre dependența internaționalilor italieni de…PlayStation.

Fostul tehnician al lui Napoli a stat de vorbă cu presa înaintea meciurilor cu Venezuela și Ecuador din runda de amicale organizată înaintea Campionatului European 2024 din Germania.

Italia își va apăra vara aceasta titlul de campioană europeană, dobândit în 2020. Italienii au obțiunut calificarea după egalul (0-0) din meciul cu reprezentativa Ucrainei. Se pare că nici atunci, băieții lui Spalletti nu erau mai cuminți.

Antrenorul a dezvăluit că unii dintre jucători au stat treji toată noaptea dinaintea meciului, pentru a se juca jocuri video.

„Credeți că e normal ca un jucător de națională să nu doarmă înainte de meci și să nu fie capabil să dea totul, apoi, pe teren? Nivelul unui fotbalist poate fi observat si in cele 22 de ore în care nu este pe teren”, a spus Spalletti.

Program ca la grădiniță

Selecționerul italian a gândit un program ca pentru copii, în ceea ce privește gamingul la Euro.

„La Campionatul European vom crea o cameră de joc comună. La ora douăsprezece jumătate fix, toata lumea se întoarce în camera sa.

Dependențele nu sunt bune. Cine vrea să își piardă timpul nu vine la echipa națională, nu există contracte care să ne lege de ei!”, a declarat Spalletti.

De-a lungul timpului, mai mulți fotbaliști au fost atrași în capcana jocurilor video. De la Alibec, despre care se spunea că pierde zeci de ore în fața calculatorului, până la nume ca Neymar, care nu și-a ascuns nicio clipă pasiunea pentru Counter Strike. El a organizat zeci de sesiuni live în care se juca, pentru a distra fanii.

author avatar
Mihail Ioan
97 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger