AcasăSPORTJucam ca Juventus si castigam italieneste

Jucam ca Juventus si castigam italieneste

Victor Piturca are emotii inaintea barajului cu Grecia

Selectionerul echipei nationale stie ce trebuie sa faca Romania pentru a castiga in infernul de la Atena: sa joace precum a facut-o Juventus, la Torino, duminica seara, in derby-ul cu Napoli.

Victor Piturca are emotii inaintea barajului cu Grecia
Mitroglou este golgeterul la zi al campionatului elen

Din 2001, Romania n-a mai fost atat de aproape de un Campionat Mondial ca acum. Spre a evita deznodamantul din barajul cu Slovenia, selectionerul Victor Piturca schimba tactica si anunta ca „tricolorii” vor lovi pe contraatac la Atena, cam cum a procedat Juventus in meciul cu Napoli, de duminica seara: „Ati vazut derby-ul din Italia? Juventus, pe intreg parcursul jocului, s-a aparat cu absolut toata echipa la 30 de metri de poarta. Cand au avut mingea, baietii lui Conte au atacat. Asta vreau si eu din partea nationalei. Niciodata strategia unui joc nu este doar de a ne apara, nu suntem o formatie doar defensiva. In functie de adversar, ambele faze trebuie facute foarte bine. Asta vom incerca in Grecia. In acest baraj, trebuie sa marcam; daca nu inscriem, nu ajungem in Brazilia”. Cel mai probabil, ofensiva „tricolora” se va baza, vineri seara, pe incursiunile mijlocasilor de banda, Alexandru Maxim si Gabriel Torje, care il vor sprijini pe singurul atacant impins in coasta apararii elene, Ciprian Marica.

Nu se teme de arbitraj

Chestiunea arbitrajului nu este bagata in seama de Piturca, desi „centralul” Pedro Proenca este conationalul cu Fernando Santos, tehnicianul Greciei: „Este adevarat ca am avut doua sau trei jocuri in grupe in care am fost dezavantajati. Cel care va conduce, insa, partida de vineri este un arbitru foarte, foarte valoros. Nu cred ca se va intampla nimic, antrenorul este portughez, arbitrul este portughez, dar numai sentimental ar putea exista ceva intre ei. In rest, am incredere, nu cred ca se pune problema de astfel de lucruri la un asemenea nivel, baraj de calificare la o Cupa Mondiala”.

Atentie, Mitroglou a marcat 18 goluri in doua luni!

Cel mai in forma jucator elen al momentului este Konstantinos Mitroglou, „varful” lui Olympiakos, marcator si in derby-ul de duminica, impotriva celor de la PAOK Salonic, scor 4-0! De altfel, de la 1 septembrie incoace, Mitroglou are 18 goluri inscrise, o medie de o reusita la patru zile! „Este puternic, in vana, dar poate fi oprit, sunt convins ca fundasii nostri il vor anihila”, a tras concluzia Costin Lazar, titular in duelul din portul Pireu. Despre atmosfera incendiara existenta pe arena lui Olympiakos – gazda barajului de vineri – a vorbit si selectionerul Piturca: „Nu ne sperie atmosfera, am jucat pe stadioane cu capacitate mult mai mare, nu are ce sa ne sperie. Presiunea este fantastica, de fapt in asta consta frumusetea, jucatorii trebuie sa fie fericiti ca traiesc asta”.

author avatar
Laurentiu Teodorescu
134 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger