Cauta

Jean Pascal, pretentii de primadona pentru a se bate cu Bute! Vezi ce a cerut canadianul

Jean Pascal l-a atacat in dese randuri pe Bute, dar s-a lasat greu pana a acceptat un meci cu Lucian.

Negocierile pentru meciul din 25 mai, de la Montreal, au stat sub semnul intrebarii pana pe 14 martie, cu o zi inainte ca intelegerea sa fie, in cele din urma, parafata.

Conform presei canadiene, Pascal era gata sa anunte ca meciul nu va mai avea loc, cand a primit un telefon din partea lui Jean Bedard, promotorul lui Bute.

Acesta a solicitat o ultima intrevedere cu boxerul canadian, astfel ca l-a invitat pe acesta la masa. Si cei doi au negociat, intr-un local din Montreal, timp de doua ore.

Pana la urma, Bedard i-a spus lui Pascal ca este gata sa-i rezolve toate doleantele, numai ca acesta sa urce in ring pe 25 mai.

Si pretentiile lui Pascal nu au fost putine deloc.

Printre altele, canadianul a solicitat sa intre al doilea ring, ceea ce ar insemna ca este „pugilistul gazda”, sa-si aleaga vestiarul si culoarea manusilor cu care va boxa.

Ba chiar, Pascal a solicitat chiar sa-l desemneze personal pe medicul-sef ce va asigura serviciul medical la gala din Montreal.

Ultimele stiri

  • Mbappe lansează propriul model de ceas de lux, inspirație UCL
  • Israel nu se teme să acționeze împotriva intereselor Americii. Cum rămâne cu relația Trump-Netanyahu?
  • Bărbat reținut de DNA. Ar fi cerut 180.000 de euro pentru a interveni la judecători
  • Craiova scapă doar cu amendă din partea UEFA
  • Salut mental, nu doar fizic: cum Gen Z transformă comunitățile offline pentru „therapeutic-vacare rediscovery”
  • Călin Georgescu a aflat decizia instanței, după ce a contestat controlul judiciar. Ce a hotărât Tribunalul București
  • Iluzia pe care o spulberă moartea lui Charlie Kirk
  • Un nou director general la ELCEN, după ce Claudiu Crețu a ajuns în vizorul DNA
  • Va trece NATO – sau va eșua – Marele Test al Rusiei?
  • Discursul Ursulei von der Leyen: vocabular orwellian, amenințări și promisiuni goale
  • Exit mobile version