AcasăSPORTIvan Patzaichin a fost înmormantat. Ce reacţie a avut, la Cimitirul Bellu,...

Ivan Patzaichin a fost înmormantat. Ce reacţie a avut, la Cimitirul Bellu, fiica marelui campion (VIDEO)

Ivan PatzaichinIvan Patzaichin a fost inmormantat. Ce reactie a avut, la Cimitirul Bellu, fiica marelui campion

Unul dintre cei mai mari sportici ai României din toate timpurile, Ivan Patzaichin, a fost înmormântat, marţi, cu 3 focuri de armă, la cimitirul Bellu! Fostul canoist are în total 7 medalii la Jocurile Olimpice (4 de aur și 3 de argint), fiind al patrulea cel mai medaliat sportiv român la Jocurile Olimpice.

Ivan Patzaichin a fost înmormântat cu onoruri militare, cu trei focuri de armă, în prezența a aproximativ 400 de persoane.

Fiica Ivona, discurs emoţionant

Ivona, fiica fostului mare sportiv, a spus câteva cuvinte despre Ivan Patzaichin.

Azi și de-a lungul vieții lui s-a scris infinit de mult. În aceste zile am realizat că tata nu a fost iubit de multă lume, ci a fost iubit de toți oamenii de pe Pământ. Pentru mine, pentru mulți, pentru toți, tata a fost Ivan Inimă de Aur.

Îl necăjeam când îi spuneam că este prea bun, mai ales la restaurant, când voia să mănânce și să ducă furculița spre gură, iar cineva îl bătea pe umăr pentru o poză sau autograf. El lăsa furculița plină înapoi de fiecare dată și făcea o poză. Acesta era tatăl meu.

Nu-i plăcea să vadă pe nimeni trist sau să dezamăgească pe cineva. A iubit oameni, a iubit sportul, iar pe mine și pe mama ne-a adorat. Viața lui a fost frumoasă, chiar dacă nu întotdeauna a fost ușoară.

A iubit viața, iar viața l-a iubit. Din păcate, în acest an, ursitoarea cea rea și-a adus aminte de el și acum l-a luat de lângă noi”, a spus, printre lacrimi, Ivona Patzaichin.

Priveghiul a fost la CS Dinamo

Zeci de coroane depuse în memoria lui Ivan Patzaichin, la Clubul Sportiv Dinamo, astăzi, într-o nouă zi tristă pentru sportul românesc.

Sicriul cu trupul uriașului canoist român a fost depus, încă de ieri, la clubul pentru care a scris istorie, iar mari personalități ale României au venit să-și ia rămas bun de la acesta.

Printre cei care și-au făcut prezența la CS Dinamo se numără Principele Radu, din partea Casei Regale, Aurel Temișan, Horia Brenciu, Elisabeta Lipă, Mihai Covaliu sau Ioan Andone.

author avatar
Andrei Ștefan
1.045 afisari

2 COMENTARII

  1. Terminati, bă, cu Casa Regala, ca-i insultati memoria. Ce casa regala visati, idiotilor? Va referiti la lipitorile alea impostoare? Dumnezeu sa-l fericească, în slava SA, pe Ivan Patzaichin!

  2. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
    A fost cel mai mare sportiv al României din toate timpurile.Dumnealui cîștiga mereu și părea nemuritor ,.precum un zeu.Merita mai mult respect!
    Regretam tinuta la înmormântare a Elisabetei Lipa ,probabil nu avea bani pentru un costum și o bluza adecvată doliului

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Avertisment de la CNAS: „Atenție la înșelătorii! Casele de asigurări de sănătate nu solicită asiguraților informații despre conturi bancare”

Vin informații de ultimă oră de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). E vorba despre un mesaj de avertizare în privința unor...

„Școala românească nu are o direcție clară în fața consumului de droguri. Este grav” – Concluziile Conferinței Webdidactica, organizată de Fundația Dan Voiculescu pentru...

În cadrul conferinței Webdidactica „Conștient, nu dependent – Educația, prima linie în lupta antidrog”, organizată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, unul dintre...
proger