Cauta

Italia și legea care a salvat Serie A de la faliment

Parcursul din prezent al sportului de la noi din țară ne dă, deseori, falsa impresie că nu se mai poate face nimic, dar, de fapt, realitatea este că nu prea se vrea o schimbare. Și este păcat, mai ales că e loc de mai bine, cel puțin în fotbal.

Având în vedere că de 30 de ani pare că țelul mai-marilor noștri conducători este distrugerea fotbalului și îmbogățirea celor câteva nume grele care s-au perindat prin fenomen, tindem să le dăm dreptate suporterilor, pesimiști și mai ales porniți împotriva șefilor de la FRF.

Trăim în 2024 și suntem deja cu ani în urma celor mai dezvoltate campionate din Europa. Nici măcar nu e nevoie de cineva prea creativ la conducerea Federației, ci doar de un personaj bine intenționat. Este nevoie de voință, de chef de muncă și de puțină muncă de cercetare.

Soluțiile care ar putea salva fotbalul românesc nu trebuie căutate aici. Ele au fost folosite de străini cu zeci de ani în urmă. Cel mai recent exemplu ne vine dintr-o țară pe care românii o vizitează des. Cât de greu poate fi să dai un „copy-paste” la ceea ce a funcționat deja pentru alții? Sau măcar să încercăm asta. Poate, însă, că vorbim de rea voință, mai știi?!

Sunt întrebări la care șefii din fotbal ar trebui să dea răspunsuri clare.

Haideți să ne uităm, de pildă, în Italia. La 30 aprilie 2019, guvernul italian a dat o lege economică care, practic, a salvat fotbalul din peninsulă. Serie A nu mai era, la acel moment, un campionat atractiv, iar în fața pericolului reprezentat de falimentul competiției a apărut „Decreto Crescita”. Așa cum au numit-o italienii, este o reformă financiară care presupune reducerea cu 50% a taxelor pentru persoane fizice sau juridice care urmează să devină rezidenți fiscali ai Italiei și se angajează, printr-un contract, că își vor desfășura activitatea în următorii doi ani pe teritoriul Italiei.

Dar, să vedem și cum a ajutat această lege fotbalul. Este foarte simplu. Cluburilor din Serie A li s-a oferit șansa salvării și, astfel, folosind „Decreto Crescita”, au putut negocia mai relaxat cu jucătorii străini. Așa a reușit Serie A să readucă de afară nume importante din sportul rege, jucători care au readus gloria campionatului italian. Unul dintre personajele renumite care a fost transferat în Italia cu ajutorul acestei legi este chiar Jose Mourinho. Fostul tehnician al celor de la AS Roma a fost scutit de jumătate dintre taxele pe care trebuia să le plătească statului italian, ceea ce a permis grupării de pe „Olimpico” să pluseze la negocierile cu antrenorul lusitan, știind că taxele sunt mult mai mici.

Dar acesta este doar un exemplu, idei mai sunt cu sacul. Totuși, românii stau cu mâinile în sân.

Ba chiar mai rău, în loc să facă ceva cu adevărat important și cu efecte benefice imediate, având în vedere că suntem într-o situație de criză de mai mulți ani, ai noștri vin cu regula U21, care mai mult încurcă cluburile. În plus, a fost și contestată de foști mari internaționali români, care nu îi văd de nicio culoare utilitatea.

Rămâne să sperăm că într-o zi se va gândi, totuși, cineva, și la binele sportului românesc.

Ultimele stiri

  • Comunicat de presă S.C. FLEXIBIL SRL (2)
  • Comunicat de presă S.C. FLEXIBIL SRL
  • Se ”împădurește” Sectorul 4
  • Poza Zilei
  • Horoscop 21 mai 2024 – Ai multă energie de pus în hobby-uri
  • Biden dă de pământ cu procurorul CPI care a emis mandat de arestare împotriva premierului israelian Netanyahu
  • Turcia declară doliu național cu ocazia morții președintelui Raisi
  • SUA prezintă condoleanțe Iranului, dar continuă să-i condamne
  • VIDEO| Incendiu puternic în Sectorul 2
  • Alege ce citești
  • Exit mobile version