AcasăSPORTIon Tiriac, atac dur la autoritati: "Ce inseamna 3-4 miliarde de euro...

Ion Tiriac, atac dur la autoritati: „Ce inseamna 3-4 miliarde de euro pentru noi? O nimica toata”

Ion Tiriac, fostul mare tenismen al Romaniei, spera ca, in viitorul apropiat, Romania sa poata organiza un Campionat European de fotbal si chiar o editie a Jocurilor Olimpice de iarna.

Afaceristul sustine ca in Romania exista conditiile naturale necesare pentru indeplinirea unor asemenea obiective, dar este de parere ca nimic nu se va rezolva pana cand „Puterea si Opozitia nu se vor aseza la aceeasi masa si nu se vor pune de acord in privinta faptului ca nu suntem vesnici”.
Tiriac considera ca este mai usor ca Romania sa fie co-organizatoarea unui turneu final al Campionatului European de fotbal pentru ca „cinci stadioane le faci in doi ani si chior”.

Pentru Jocurile Olimpice de iarna este mai complicat, in conditiile in care Romania ar avea nevoie de 3-4 miliarde de euro investiti in turismul de iarna, iar „ministrul are acum la dispozitie un buget cat pentru doua saniute”.

Tiriac este de parere ca „ce inseamna pentru o tara ca a noastra 3-4 miliarde de euro ca sa faci infrastructura de turism in Carpati? O nimica toata. Ne trebuie doar un pic de cultura politica. Pe o raza de 1.000 de kilometri suntem singuri si am putea aduna tot aici la noi in Carpati”. Afaceristul este increzator ca Soci, gazda Jocurilor Olimpice de iarna din acest an, va deveni o statiune de top, cu zece Cupe Mondiale organizate anual, iar Romania si-ar putea crea si ea o asemenea statiune.

author avatar
Cristi Ionita
679 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger