AcasăSPORTIlie Nastase: "Mi-e asa o frica de DNA si de Ruxandra Dragomir....

Ilie Nastase: „Mi-e asa o frica de DNA si de Ruxandra Dragomir. Orice prost face plangeri”

Ilie Nastase

Ilie Nastase a declarat, miercuri, dupa ce conducerea FRT a sesizat DNA in privinta unor nereguli financiare din perioada in care a fost presedinte, ca ii este atat de frica de procurorii anticoruptie si de Ruxandra Dragomir incat se grabeste sa prinda avionul sa revina in tara.

Ilie Nastase

„Sa ma dea in judecata dupa ce i-am lasat cateva milioane de euro in contul federatiei cand am plecat. Acum ce sa fac, sa plang ca ma trimite ea la DNA? Si eu repede o sa ma duc la DNA, uite acum ma urc in avion sa vin in tara, ca sunt in Franta. Imediat ma duc, ca mi-e o frica de DNA si de Ruxandra Dragomir… In Romania orice prost poate face plangeri penale la DNA sau in alta parte. Dar sa aduca dovezi, nu? Asa, pe gura, putem toti sa acuzam, dar sa aducem si dovezi. Eu ce sa fac acum daca au sesizat ei DNA-ul? Hai sa sesizam toti DNA-ul ca au fost comunistii la putere, sa dezgropam mortii… Daca toti prostii fac acuzatii la DNA, eu ce pot sa spun? Stiti cati prosti ma dau pe mine in judecata? Dar ce sa fac, asa este in Romania. Te cheama fara sa aiba dovezi. Si tu, cel acuzat, trebuie sa dovedesti ca esti nevinovat. E exact invers cum se intampla in toata lumea”, a spus Ilie Nastase.

Fostul tenisman neaga faptul ca ar fi avut loc nereguli in contabilitatea federatiei cat timp a fost presedinte. El sustine ca procentul de 15 la suta din contractele de sponsorizare pe care le aduceau persoane din afara federatiei este o cota normala si ca a fost platit nu numai fostei sale sotii, Amalia, ci si altora. „Cat am fost presedinte am spus ca oricine vine cu sponsori are 15 la suta din contractul respectiv. Care este problema? Amalia (n.r. – fosta sotie) mi-a adus un sponsor si federatia a platit procentul. La fel s-a intamplat si cu alte persoane. Ce este gresit? Nu e mai bine sa iti aduca cineva 100.000 de euro si celui care iti aduce sa ii platesti procentul, iar federatia sa ramana cu 85.000 decat deloc? Ce era sa fac, sa stau cum sta ea acum, cu mainile incrucisate, si sa astept? Eu am adus bani la federatie, in schimb ea nu a fost in stare sa pastreze sponsorul care era deja la federatie cand a venit. Daca ea este comunista, sa ramana asa. Eu nu am fost nici comunist si nici prost si nici membru PDL. Sa vedem cat ii mai merge si cu PDL-ul, ca nu mai dureaza mult, oricum”, a adaugat fostul presedinte al FRT.

„Si eu, si Tiriac ar trebui sa dam statul in judecata”

El a adaugat ca daca totul in Romania se rezolva prin instante si la DNA atunci ar trebui ca impreuna cu Ion Tiriac sa dea in judecata statul pentru banii care li se cuvin in urma celor trei finale de Cupa Davis jucate in cariera. „Daca asa merge, pai atunci ar trebui acum sa dam si noi statul roman in judecata, eu cu Tiriac. Am jucat trei finale de Cupa Davis si nu ne-a dat niciun ban. Sa dam in judecata statul sa ne dea 5 milioane de dolari sau cat a incasat din alea trei finale. Ca sunt bani castigati de mine si de Tiriac, pe munca noastra”, a explicat Ilie Nastase.

Fostul tenisman i-a transmis Ruxandrei Dragomir sa „tina ciocul mic” pentru ca daca nu demisiona in 2008 ea nu ajungea in functia de presedinte al FRT. „Eu zic ca am avut ceva rezultate in tenis. Ea ce rezultate a avut, ca nu stiu. Ruxandra Dragomir a fost mai mult tenisman decat tenismena. Eu am auzit de tenismena Virginia Ruzici, de tenismena Florenta Mihai, dar nu si de tenismena Ruxandra Dragomir. A, da, stiu ca s-a trantit o data pe spate pe terenul de tenis (n.r. – la finalul partidei cu Iva Majoli din sferturile de finala ale turneului Roland Garros, editia 1997) si atat. Si nici macar nu castigase meciul ala. N-am nicio treaba cu Ruxandra Dragomir, n-am avut niciun conflict, dar ar trebui sa imi multumeasca pentru ca daca nu demisionam eu de la conducerea federatiei nu era ea acum presedinte. Asa ca sa tina ciocul mic!”, a mentionat fostul presedinte.

Ilie Nastase este de parere ca Ruxandra Dragomir isi face publicitate pe munca altor sportivi, precizand ca ea, desi este presedinte al FRT, nu trebuia sa fie prezenta la sosirea in tara a lui Horia Tecau dupa castigarea titlului la dublu mixt, la Australian Open, deoarece nu are niciun merit in rezultatul obtinut de acesta. „Eu n-am nimic cu Ruxandra Dragomir, dar eu nu mi-am facut niciodata publicitate pe munca altora. Eu daca mi-am facut, mi-am facut pe munca mea, pe rezultatele mele. N-ati vazut cum se poza cu Horia Tecau? Ce motiv avea sa fie acolo la sosirea lui de la Australian Open? Ce merit are ea? E munca lui Horia si atat. Dar ea asa face, se lauda cu munca altora, asa cum se lauda mereu si cu rezultatele mele si ale lui Tiriac”, a incheiat Ilie Nastase.Conducerea Federatiei Romana de Tenis a sesizat, miercuri, Directia Nationala Anticoruptie dupa ce a descoperit o serie de nereguli financiare in contabilitate in perioada 2001-2008, se arata intr-un comunicat al FRT.

„In urma verificarilor efectuate asupra actelor contabile din perioada 2001-2008, Federatia Romana de Tenis a identificat o serie de suspiciuni privind nereguli financiare. In acest sens, astazi, 01.02.2012, Federatia Romana de Tenis a sesizat Directia Nationala Anticoruptie”, se mentioneaza in comunicat fara a oferi alte amanunte.

In perioada 2001-2008 la conducerea Federatiei Romane de Tenis s-a aflat Ilie Nastase. Acesta a demisionat din functia de presedinte la 12 februarie 2008, dupa declansarea scandalului legat de organizarea la Sibiu a meciului de Cupa Davis Romania – Franta. Atunci, presa centrala a scris ca federatia ar fi „umflat” cheltuielile de organizare a intalnirii din cadrul Grupei Mondiale a Cupei Davis. De la alegerile pentru presedintia Federatiei Romane de Tenis din 24 februarie 2009, Ilie Nastase s-a aflat intr-un conflict permanent cu actualul presedinte Ruxandra Dragomir.

author avatar
Ciprian Purice
179 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger