AcasăSPORTHelmuth Duckadam si Cornel Dinu, externati din spital

Helmuth Duckadam si Cornel Dinu, externati din spital

(foto: digi24.ro)

Cornel Dinu si Helmuth Duckadam, internati in acelasi salon al Spitalului de Urgenta Floreasca, au fost externati, vineri, medicii stabilind ca cei doi sunt bine.

(foto: digi24.ro)

Administratorul delegat al FC Dinamo, Cornel Dinu, si presedintele de onoare la FC Steaua, Helmuth Duckadam, au fost externati, vineri, din Spitalul de Urgenta Floreasca dupa ce medicii au stabilit ca cei doi sunt bine din punct de vedere clinic.

„Din punct de vedere clinic sunt bine, merg acasa. Sigur ca vom tine în continuare legatura pentru tratament medicamentos si pentru grija pe care o implica operatiile pe care le au. Sunt în convalescenta însa, nu trebuie tracasati. Au multiple indicatii referitoare la tratamentul medicamentos si la stilul de viata. Vor avea regim, sunt în posesia unor boli metabolice care vor trebui tratate tot restul vietii. De fapt aceste boli metabolice i-au adus în starea de a necesita interventii chirurgicale”, a declarat Serban Bradisteanu, citat de b1.ro.

Cornel Dinu a fost internat in spital la sfarsitul lunii septembrie pentru mai multe investigatii dupa ce i s-a facut rau, fiind necesara interventia unei ambulante pentru a fi transportat la spital.

Helmuth Duckadam a fost operat in data de 25 septembrie pentru eliminarea unor cheguri de sange de pe artera bratului drept si introducerea unei grefe. Interventia chirurgicala a durat aproximtaiv noua ore.

Cei doi au impartit acelasi salon din cadrul Spitalului de Urgenta Floreasca.

author avatar
Ionut Zgimbau
144 afisari
Zenville

Ultimele știri

Bucureştiul se închide din nou în weekend pentru maşini. Se deschide pentru pietoni. Zonele cu restricţii de trafic

Şoferii care ar dori să iasă cu maşina prin Bucureşti, în weekend, trebuie să ştie că Poliţia Rutieră a stabilit câteva restricţii. În Capitală,...

Gestul banal, dar extrem de periculos pe care îl fac şoferii la volan, îi poate descrie pe aceştia ca fiind psihopați, narcisiști sau machiavelici

Psihologii au finalizat un studiu efectuat asupra şoferilor care au fel de fel de îndeletniciri la volan, altele decât doar să conducă maşina.Oamenii de...
proger