AcasăSPORTHandbal: Oltchim - Gyor 22-24. Finala este departe

Handbal: Oltchim – Gyor 22-24. Finala este departe

Oltchim Ramnicu Valcea, campioana Romaniei la handbal feminin, are sanse minime sa mai prinda finala Ligii Campionilor, dupa ce a pierdut, sambata, disputa cu Gyor, de la Bucuresti, scor 22-24.

Oltchim a intrat greu in meci si Gyor s-a distantat rapid pe tabela, 3-0 (min. 8) si 6-1 (min. 10).

Ada Nechita a dat semnalul revenirii Oltchimului, cu doua reusite de senzatie, dar handbalistele noastre s-au jucat cu ocaziile astfel ca la pauza diferenta era inca mare in favoarea Gyor-ului, 14-10.

Partea a doua a fost mult mai echilibrata. Jucatoarele de la Oltchim au iesit mult mai motivate de la vestiare, Katarina Bulatovici a inceput sa inscrie gol dupa gol, iar Silvia Navarro a facut adevarate minuni intre buturi.

Ba mai mult, goalkeeperul spaniol a inscris si un gol superb, din poarta in poarta, spre disperarea lui Ambros Martin, antrenorul Gyor-ului.

Oltchim s-a apropiat periculos pe tabela, 20-21 (min. 52) si 22-23 (min. 57), dar pe final ne-am jucat din nou cu ocaziile avute si Gyor si-a asigurat o victorie linistitoare, 24-22.

Returul va avea loc joi, la Veszprem, iar campioana Romaniei este obligata sa faca un meci istoric pentru a mai putea spera la calificarea in finala.

author avatar
Cristi Ionita
381 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger