AcasăSPORTHalep, model pentru copiii din Singapore

Halep, model pentru copiii din Singapore

Invitata in Singapore sa promoveze editia din acest an a Turneului Campioanelor, Simona Halep si-a dat seama ca este un model pentru copiii din lumea intreaga care practica tenisul si aspira sa ajunga la nivelul pe care romanca atins in ultimii ani.

La unul dintre evenimentele organizatorilor, Halep a fost luata la intrebari de doua fetite care i-au cerut sfaturi legate de ce trebuie sa faca in tenis pentru a avea succes ca ea. „Si noi suntem foarte mici, asa, ca tine”, i-au spus fetele, prilej pentru Simona sa le raspunda: „Nu e un lucru rau ca suntem mici de inaltime. Suntem foarte rapide pe teren, ne putem misca mai repede decat fetele inalte, avem abilitatea de a ajunge la toate mingile, uitati, numai avantaje! Trebuie doar sa lucrati mai mult la alergat, la musculatura picioarelor si sa fiti in forma tot timpul, pentru ca e important sa nu va accidentati”. In incheiere, Simona Halep a vorbit pentru site-ul WTA-ului despre vizita ei in Singapore: „Un moment emotionant pentru mine, intotdeauna e placut sa auzi ca inspiri copiii. E bine sa vezi ca sunt multi copii carora le place tenisul, ca viseaza sa ajunga jucatori profesionisti. Trebuie doar sa creada in ei ca pot reusi si sa munceasca din greu pentru a realiza ce isi doresc”.
Finalista a editiei de anul trecut a Turneului Campioanelor, gazduit de Singapore, romanca ocupa locul 3 in ierarhia care asigura calificarea la intrecerea din toamna, programata in perioada 23 octombrie – 1 noiembrie.

author avatar
Laurentiu Teodorescu
146 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger