În doar câteva ore, Simona va intra pe teren, la Montreal, și va face echipă cu Leylah Fernandez, sportiva de 16 ani reprezentând țara gazdă.
Românca a ales, așadar, să joace și la dublu, la tuneul din canada. Meciul în care duo-ul Halep-Fernandez îl va întâlni pe cel americano-ceh, format din Nicole Melichar-Kveta Peschke, va începe undeva după ora 19.30.
Miercuri, Simona va juca și pe tabloul de simplu, la Rogers Cup. Romanca aflată pe locul 4 în ierarhia mondială o va avea ca adversară în primul meci disputat la Montreal – direct în turul secund – pe americanca Jennifer Brady (76 WTA). La rândul său, Leylah Fernandez a figurat pe tabloul de simplu, însă a fost învinsă deja, încă din primul tur al competiției.
sursa foto – Facebook