Desi a intrat pe eren decisa sa joace cel mai bun tenis al sau si sa-i tina piept puternicei Serena Williams, Simona a pierdut meciul disputat tarziu duminica seara, ora Romaniei, contra americancei aflate pe locul 1 WTA.
Chiar daca a jucat bine, constanteanca s-a vazut nevoita sa recunoasca faptul ca Williams a fost mai buna ca ea, in finala turneului de la Cincinnati, la finele confruntarii, respectiv dupa mai bine de o ora si jumatate de joc, tabela aratand un scor favorabil americancei Williams: 6-3, 7-6.
In ciuda infrangerii suferite in ultimul act de la Cincinnati, insa, romanca trebuie sa vada partea frumoasa a lucrurilor. Pentru ca, gratie rezultatelor obtinute la competitiile la care a participat in ultima perioada, dar si a faptului ca a fost finalista la Cincinnati, a cumulat 6.130 de puncte, Simona Halep revine, de la inceputul acestei saptamani, pe pozitia secunda a ierarhiei mondiale, devansand-o pe rusoaica Sarapova, care coboara pe locul trei WTA.