Cauta

Halep, aşteptată la Cotroceni pentru a fi decorată

Halep, aşteptată la Cotroceni pentru a fi decorată - Ziarul National

Accesul publicului la evenimentul din 17 iulie va fi gratuit.

Lăudată în ţară şi dincolo de graniţe pentru succesul obţinut la Wimbledon, Simona a avut parte nu doar de ovaţiile publicului spectator şi ale fanilor care au venit să o vadă pe Arena Naţională şi la Constanţa, oraşul natal, ci şi de câteva distincţii simbolice.

Halep, aşteptată la Cotroceni pentru a fi decorată - Ziarul NationalCea mai recentă dintre ele vine chiar de la Preşedinţie. De la Cotroceni aflăm că vineri preşedintele şi-a pus semnătura pe decretul de decorare a Simonei Halep, urmând ca sportiva să ajungă marţea viitoare faţă în faţă cu Klaus Iohannis, pentru a-i fi conferit un titlu important. ”Astfel, în semn de înaltă apreciere și recunoaștere pentru câștigarea Trofeului de Tenis de la Wimbledon, pentru rezultatele sportive excepționale obținute de-a lungul carierei, pentru desăvârșirea poziției în rândul celor mai bune jucătoare ale lumii, precum și pentru talentul, dăruirea, devotamentul și profesionalismul puse în slujba afirmării sportului românesc pe plan internațional și popularizării acestuia în rândul tinerilor, fiind un simbol al tinerei generații de sportivi, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler sportivei Simona Halep”, menţionează Administratia Prezidenţială, într-un scurt comunicat.

Ultimele stiri

  • Țara în care creditele ipotecare pe 50 de ani iau avânt. Debitorul trebuie să returneze creditul până la 80 de ani
  • Ce sancțiuni riscă cei care folosesc petarde și artificii de sărbători. Sunt interzise în România
  • Cum se calculează impozitul pe locuinţe în 2026. Cine va plăti cel mai mult
  • Tradiţii şi credinţe legate de solstiţiul de iarnă. Ce nu ai voie să faci în cea mai lungă noapte din an
  • Horoscop 21 decembrie 2025. Nu există loc pentru compromisuri. Astăzi este despre conștientizare
  • Sesizarea CCR, din nou la îndemâna președintelui: Nicușor Dan anunță o schimbare majoră de jurisprudență
  • Citrice destinate furajării animalelor, vândute în România ca produse de calitatea I: avertisment dur al ANPC FOTO
  • Taxa turistică de 10 lei, miza bugetară a Capitalei: Primăria estimează venituri de 15 milioane de lei
  • Știai că stomacul produce 90% din serotonina corpului? – Intestinul ca „al doilea creier”
  • Viagra, soluția neașteptată pentru bradul de Crăciun: metoda care face pomul să rămână verde mai mult timp
  • Exit mobile version