AcasăSPORTHalep a făcut anunțul! Ce a hotărât în privința participării la US...

Halep a făcut anunțul! Ce a hotărât în privința participării la US Open

La doar o zi după ce a triumfat la Praga, trecându-și un nou titlu în palmares și câștigând, practic, prima competiție la care a evoluat după lunile de pauză impuse de pandemia COVID, Simona Halep și-a anunțat decizia în privința participării la ultimul Grand Slam din an.

Mai exact, românca aflată pe locul 2 WTA și-a făcut publică, luni după-amiază, hotărârea de a nu participa la competiția programată să înceapă peste două săptămâni, 31 august. ”După ce am cântărit toți factorii implicați și cu circumstanțele excepționale în care trăim, am decis că nu voi călători la New York pentru a juca US Open. Mereu am spus că îmi voi pune sănătatea în centrul deciziei mele și, prin urmare, prefer să rămân și să mă antrenez în Europa. Știu că USTA și WTA au muncit neobosit pentru a organiza un eveniment sigur și le doresc tuturor celor de acolo un turneu de succes”, sună mesajul explicativ pe care Halep l-a transmis prin intermediul rețelelor de socializare.

Numele fostului număr 1 mondial – care are în palmares două titluri de Grand Slam, la Wimbledon 2019 și, respectiv Roland Garros 2018 – se adaugă, astfel, celor aflate deja pe lista jucătoarelor care au ales să nu joace în acest an la US Open. Printre ele, se află australianca Ashleigh Barty, liderul clasamentului WTA, dar și Bianca Andreescu, sportiva canadiană de origine română care a cucerit anul trecut titlul de campioană la Grand Slam-ul american.

sursa foto: Facebook/Simona Halep

96 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger