Prima oara s-a vorbit de el in 1982 la „Fotbal minut cu minut”, emisiunea celui care a fost Gheorghe Minoiu, poate cel mai valoros om de radio pe care l-am avut vreodata. Etapa asta, nu stiu cine, in direct de la Constanta, cucerit de un pusti de 17 ani, etapa cealalta – altcineva.
Apoi, in „Sportul”, scris cu majuscule in atacul Farului, alaturi de Buduru sau Peniu. Ziceau, scriau ca facea minuni. In vara lui 1983 era o certitudine si Craiova Maxima a anuntat o veste care facea cat finala Cupei UEFA pe care o ratase in fata Benficai: Hagi luase la facultate chiar acolo, la Craiova, la Studii Economice. Asa imi aduc aminte acea vara in care Craiova a sperat mult si a pierdut totul. Hagi – ajuns la Sportul Studentesc – batea Craiova, se distra cu Dinamo si cu Steaua.
In 1983, tot atunci, Gica Hagi deschidea poarta echipei nationale – in 10 august, la Oslo, un 0-0 cu Norvegia, intr-un amical disputat la doar cateva zile dupa ce Nicu Ceausescu castigase pentru Sportul semnatura data initial de Gica pentru Craiova. Haideti sa ne amintim echipa aceea, prima, de la Oslo: Lung – Rednic, Iorgulescu, Stefanescu, Vaetus – Movila, Bölöni, Klein, Hagi – Gabor (’84 Iovan), Coras (’89 Barbulescu). Cu mentiunea ca antrenor era Mircea Lucescu, iar Stefanescu, „il Capitano”, a fost eliminat in minutul 43. Asa a fost inceputul. A urmat o serie de alte 124 de meciuri ale Romaniei cu Hagi acolo, 18 ani sub tricolor, 6 turnee finale, 3 Mondiale (1990, 1994, 1998) si 3 Europene (1984, 1996, 2000). La ultimul juca alaturi de Chivu, Florentin Petre, Mutu sau Contra, toti cei patru fiind in activitate in sezonul incheiat acum o luna. Sentimental e coplesitor, statistic, iata, e de necuprins, aproape de neinteles cum unul de-ai nostri s-a putut duce atat de sus, atat de departe, atat de dureros de frumos in tot ceea ce a existat intr-un destin cu noduri si semne, vorba lui Nichita.
De la primul rand, scris in ’82 in „Sportul” despre Hagi si pana in 2001, la Stadionul meritat, „plin de recunostinta”, povestea e una de succes, y compris Real si Barcelona, SuperCupa Europei cu Steaua, Cupa UEFA cu Galata etc. Amintirile noastre sunt asemanatoare, emotiile identice, mandria la fel, n-am ce povesti, iar voi sa nu stiti. Inteleg, de cateva zile, ca e iar o miza ca antrenor al Romaniei. Cred ca povestea poate fi aceeasi, Hagi fiind acelasi, fotbalul fiind al lui, ca semn, castigat de mult, ca si lumea. Nu toti recunosc valoarea, insa, si intind noduri, amintind de etape cand Hagi, antrenor, nu s-a echivalat cu jucatorul care a fost. Ceea ce e adevarat.
Oamenii insa nu stiu, iar cei care stiu nu vor sa recunoasca amanuntele care au dat un alt destin pentru Hagi. Nu am loc si nici timp sa scriu ce stiu, dar va pot spune o poveste, din alte lumi, cu alte destine care pot intelege de ce Hagi de azi vede o alta proiectie pentru fotbalul nostru. Toate acestea insa, in episodul urmator; eu am nevoie de timp, ca faptele sa se decanteze si de spatiu, ca povestea sa fie completa. La capatul ei, va asigur, Hagi – omul si opera, va va convinge ca a meritat sa credeti in semnul lui si nu in nodurile, parsive ca un lat, ale altora.
