AcasăSPORTGheorghe Hagi: Nu am fost, nu sunt si nu voi fi interesat...

Gheorghe Hagi: Nu am fost, nu sunt si nu voi fi interesat de presedintia FRF!

Gheorghe Hagi a declarat, joi, ca nu a fost, nu este si nu va fi interesat de presedintia Federatiei Romane de Fotbal, dupa ce in presa au aparut informatii potrivit carora Hagi ar putea candida la presedintia FRF.

Potrivit informatiilor din presa, Hagi ar fi intentionat sa candideze la presedintia FRF, sustinut de contestatarii actualului conducator de la Casa Fotbalului, Razvan Burleanu, in cazul in care alegerile din 5 martie vor fi invalidate.

„Vreau sa repet ceea ce am afirmat in dese randuri: Nu am fost, nu sunt si nu voi fi interesat de presedintia Federatiei Romane de Fotbal. Am fost, sunt si voi fi implicat in proiectele mele, clubul de fotbal «FC Viitorul» si Academia de Fotbal «Gheorghe Hagi», academie care se dovedeste a fi cel mai important proiect de descoperire si promovare a talentelor din Romania. Este modul meu de a sustine fotbalul romanesc si singura mea implicare in dezvoltarea lui. Am rugamintea ca, pe viitor, cei care au intentia de a «lansa» supozitii referitoare la implicarea mea in alte proiecte sa tina cont de cele de mai sus”, a declarat Hagi, citat de b1.ro.

Inregistrarea noii conduceri a FRF in Registrul Federatiilor de la Tribunalul Bucuresti a fost contestata de Asociatia Judeteana de Fotbal Giurgiu, membru afiliat al forului, care a depus o contestatie in urma cu o luna si jumatate. Acesta solicita anularea alegerilor pentru presedintia Federatiei Romane de Fotbal, castigate de Razvan Burleanu la 5 martie.

Foto: fanatik.ro

author avatar
Alina Costache
253 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger