Cauta

Fost portar la Liverpool, mărturisiri tulburătoare: „Luam echivalentul a 6 injecții de heroină pe zi”

Chris Kirkland a jucat pentru Liverpool între 2001 și 2006 și a făcut parte din fantasticul grup care a întors rezultatul finalei Ligii Campionilor, cu AC Milan, în 2005, la Istanbul.

Într-o tulburătoare confesiune făcută în presa britanică, Kirkland a vorbit deschis cu privire la dependența lui de „Tramadol”, un analgezic extrem de puternic, care poate crea dependență. De altfel, „Tramadol” se află și pe „Lista neagră” întocmită de Agenția Mondială Antidoping, urmând să fie interzis și în fotbal.

Calvarul lui Chris Kirkland a început după o serie de dureri puternice la spate. Pastila, care părea să fie atunci remediul suferințelor sale, aproape i-a adus moartea fostului mare portar.

„La început, îți dă o senzație bună, te face să te simți fericit, dacă ai anxietate sau ceva de genul ăsta”, spune Kirkland. Însă, în scurt timp, el a ajuns să consume cantități uriașe de „Tramadol”, lucru recunoscut în interviul pentru „The Athletic”: „Când am intrat la dezintoxicare, am aflat că iau echivalentul a șase injecții de heroină pe zi”.

Ajuns la 42 de ani, Kirkland se declară recunoscător soției și fiicei, de doar 15 ani, pentru grija pe care i-au purtat-o.

Sevrajele prin care a trecut l-au făcut să creadă că va muri, după cum chiar el admite – „Nu aș dori nimănui acele șapte, opt zile. Am avut halucinații, transpirații constante, răceală, vărsături si dureri insuportabile”. De altfel, în 2016, Kirkland a recunoscut vorbind deschis pentru „The Times” că a fost foarte aproape să își pună capăt zilelor din cauza dependenței de „Tramadol”.

Ultimele stiri

  • Europa se dă peste cap pentru Zelenski de teama unui nou conflict în Biroul Oval
  • Țepele de pe vremuri. La plajă, la restaurant, la discotecă
  • Fost ministru al Apărării, după ce Nicușor Dan, „președintele abia ales”, a lipsit de la ceremoniile de Ziua Marinei: „Un gest urât față de…”
  • VIDEO. Incendiu puternic, cu degajări mari de fum, la un depozit din Iași. A fost emis mesaj RO-Alert
  • VIDEO. Bolojan, fluierat la Constanța, înaintea discursului de Ziua Marinei. „Să trecem de această perioadă dificilă”
  • VIDEO. Motivul pentru care Nicușor Dan nu participă la festivitățile de Ziua Marinei, de la Constanța. Ministru: „E într-o perioadă de concedii”
  • Adormirea Maicii Domnului, prăznuită de credincioșii ortodocși pe 15 august. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
  • UPDATE. Lumea întreagă, cu ochii pe întâlnirea Trump-Putin. Ce atitudine va adopta liderul de la Casa Albă la negocierile cu președintele rus?/Avionul lui Putin a aterizat în Alaska – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 15 august 2025 – Ai mult optimism și bună dispoziție astăzi
  • Exit mobile version