AcasăSPORTFederer s-a retras de la Roland Garros

Federer s-a retras de la Roland Garros

Roger Feder, locul 9 ATP şi cap de serie numărul 8, a părăsit turneul de la Roland Gaross, al doilea de Mare Şlem al anului, unde se calificase în faza optimilor de finală.

Federer urma să joace astăzi împotriva italianului Matteo Berrettini (9 ATP, cap de serie nr. 9).

“După ce m-am consultat cu echipa mea, am decis că trebuie să mă retrag din turneul de la Roland . După două operaţii la genunchi şi peste un an de refacere este important să-mi ascult corpul şi să nu revin prea repede în competiţie. Sunt încântat că am câştigat trei jocuri. Nu există un sentiment mai bun decât să te întorci pe teren”, a spus duminică Federer, citat de organizatori.

Asul elvețian afirma încă de sâmbătă seara că se gândește dacă va mai juca în optimi.

Nu ştiu dacă voi juca meciul din optimi” de la Roland Garros, spunea Federer după partida foarte solicitantă, de aproape patru ore, cu germanul Dominik Koepfer.

”Trebuie să decid dacă voi continua sau nu. Voi vedea în ziua următoare dacă există vreun risc în cazul în care voi forţa sau poate odihna îmi va prinde bine. La fiecare joc trebuie să reevaluez situaţia şi să văd a doua zi în ce stare mă trezesc şi cum îmi este genunchiul”, afirma tenismenul,  referindu-se şi la turneul pe iarbă de la Halle care va debuta pe 14 iunie.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
258 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger