AcasăSPORTFC Barcelona n-are programat niciun amical cu Dinamo!

FC Barcelona n-are programat niciun amical cu Dinamo!

Gerard Pique, Alexis Sanchez si Xavi Hernandez la antrenament

Amicalul FC Dinamo – FC Barcelona, anuntat pentru data de 11 august, la Bucuresti, pe „National Arena” nu va mai avea loc. Ieri, cotidianul „El Mundo Deportivo” a prezentat programul pentru „pretemporada” al catalanilor, iar o deplasare in Romania nu figureaza in calendarul vicecampioanei Spaniei.

Gerard Pique, Alexis Sanchez si Xavi Hernandez la antrenament

Reunirea lotului echipei antrenate de Tito Vilanova este prevazuta pentru data de 16 iulie, iar primul meci de verificare va avea loc dupa opt zile, pe 24 iulie, cu SV Hamburg, in Germania. Pe 28 iulie, Messi si compania merge la Tanger, ca sa onoreze invitatia Federatiei Marocane de Fotbal („amical” cu echipa nationala).

Luna august va incepe cu vizita in Franta, la Paris, pentru testul cu PSG (4 august). Apoi, pe 8 august, catalanii se duc in Anglia: noua campioana din Albion, Manchester City, plateste pentru un joc amical. In fine, pe 15 august, Spania are programat un test cu Porto Rico (data in calendarul FIFA pentru meciurile amicale inter-tari). Prima etapa in Primera Division este programata pe 18 august, iar pe 22 va avea loc mansa tur a Supercupei Spaniei, cu Real Madrid. Cum la un asemenea nivel este greu de crezut ca datele se modifica de pe o zi pe alta, sansele ca Dinamo sa joace cu Barcelona – informatie care a uluit presa romaneasca in ultima saptamana – sunt aproape nule.

author avatar
Laurentiu Teodorescu
373 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger