AcasăSPORTFabrizio Romano, demascat! Cumpără informații cu bani?

Fabrizio Romano, demascat! Cumpără informații cu bani?

Celebrul jurnalist italian, specializat pe transferuri, Fabrizio Romano, a fost acuzat de o publicație daneză, că ar percepe taxe pentru fiecare postare făcută.

Bager Thogersen, un ziarist de la publicația daneză Tipsbladet, a scris că Fabrizio Romano are o întreagă afacere bazată pe anunțurile pe care le face în mediul online. Italianul este recunoscut pentru breaking news-urile date în materie de transferuri în fotbalul mondial.

Romano este la curent cu tot ce se întâmplă în piața de transferuri, fiind primul care află despre semnăturile marilor vedete, iar când face o dezvăluire, aceasta este de obicei confirmată.

Cu toate acestea, de curând, italianul a dat chix! Romano a dezvăluit celor 20 de milioane de urmăritori ai săi că tânărul suedez Roony Bardghji (18 ani) nu ar mai dori să-și prelungească contractul cu FC Copenhaga, care expiră în 2025, și că mai multe cluburi de top din Europa l-ar monitoriza deja.

Clubul a negat aceste informații, iar asta i-a atras atenția danezului Thogersen, care a început să-l investigheze pe Fabrizio Romano, acest “guru” al transferurilor.

Astfel au apărut și acuzațiile care s-ar putea să-l coste scump pe italianul urmărit de zeci de milioane de oameni.

Thogersen susține că staff-ul lui Romano ar fi încercat să încheie acorduri de sponsorizare cu cluburile, iar acestea ar trebui să plătească pentru a fi menționate în știrile sale despre transferuri.

Știm că Fabrizio Romano este venerat ca un zeu pe rețelele sociale, dar trebuie să spun că acesta primește foarte des informațiile sale de la agenții jucătorilor și pare să fie un purtător de cuvânt al agendei lor„, a declarat ziaristul de la Tipsbladet despre italian.

author avatar
Mihail Ioan
485 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger