Cauta

Egal amical in Rugby All Star Game

Imprumutand un concept mai cunoscut in lumea baschetului, Federatia Romana de Rugby a organizat sambata, pe Stadionul Arcul de Triumf, prima editie a Rugby All Star Game, un meci disputat intre cei mai buni rugbisti romani din campionatul intern si o selectionata a jucatorilor straini din Super-Liga.

A rezultat un meci pe cinste, cu numeroase actiuni spectaculoase si in care, inevitabil, si-au facut aparitia si nervii, mai multi jucatori fiind eliminati temporar.

Romania A a inceput mai bine meciul si a deschis scorul din primele minute, Eugen Capatana reusind o incercare cu ajutorul intregului pachet de inaintare. Calafeteanu a transformat pentru 7-0.

In stilul caracteristic al rugbiului romanesc, selectionata noastra divizionara a continuat sa se impuna gratie fortei pachetului de inaintare, Valentin Poparlan reusind a doua incercare a meciului. Acelasi Calafeteanu a transformat pentru 14-0.

Echipa All Stars a intors rezultatul pana la jumatatea reprizei a doua, gratie eseurilor inscrise de Kinikinilau, Van Heerden si Samkharadze. Jack Umaga, de doua ori, si Wiringi au marcat din transformari, iar All Stars conducea cu 21-14.

Murgoci a inscris al treilea eseu al Romania A, iar Cristian Onofrei a transformat pentru a restabili egalitatea, 21-21. Mai mult, Romania A a preluat conducerea gratie unui eseu de penalizare transformat de acelasi Onofrei.

Pe final, profitand de o superioritate numerica temporara, rugbistii de la All Stars au egalat gratie eseului reusit de Jeremy Cave si transformat de Jack Umaga.

Romania A – All Stars s-a terminat 28-28, iar organizatorii sunt extrem de multumiti de succesul inregistrat de acest Rugby All Star Game.

Partida a avut si un caracter de trial, cei mai buni jucatori de la Romania A urmand sa prinda lotul „Stejarilor” pentru IRB Nations Cup, competitie care va avea loc la Bucuresti, intre 8 si 16 iunie.

Programul meciurilor de la IRB Nations Cup este urmatorul:

8 iunie: Romania – Rusia (18.00), Argentina Jaguars – Italia A (20.00).

12 iunie: Romania – Argentina Jaguars (18.00), Rusia – Italia A (20.00).

16 iunie: Argentina Jaguars – Rusia (19.00), Romania – Italia (21.00).

Toate meciurile vor fi transmise in direct de TVR 1 si vor avea loc, evident, pe Stadionul Arcul de Triumf.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version