Chelsea este noua „regină” a Europei după ce a învins Manchester City, scor 1-0, gol marcat de Havertz în minutul 42, în finala UEFA Champions League.
Pentru londonezi este al doilea triumf în cea mai importantă competiție intercluburi din Europa, după succesul din 2012.
„Cetățenii” au ratat ocazia de a-și trece în palmares prima Ligă a Campionilor. Pep Guardiola a ajuns în prima lui finală de UCL, după plecarea de la FC Barcelona, din 2011, echipă alături de care a câştigat de 2 ori această întrecere, cu Messi în mare formă pe atunci.
Thomas Tuchel a metamorfozat-o pe Chelsea
De partea cealaltă, transformarea aproape magică a lui Chelsea cu Thomas Tuchel. În doar cinci luni, de când a venit germanul după demiterea de la PSG, albaștrii joacă altceva. Apărare solidă, tranziții rapide, atac sau contraatac fulgerător.
Cine s-ar fi așteptat ca echipa cu manager nou la jumătatea sezonului să fie campioana Europei? Puțini, foarte puțini. Însă aceasta e realitatea. Chelsea e „regina” continentului.
Guardiola: „Sunt trist”
Antrenorul campioanei din Anglia, Pep Guardiola, a încercat să explice prestația modestă a elevilor săi: „Am făcut un sezon excelent. Sunt trist pentru că am pierdut, am avut și noi ocazii bune. A fost prima noastră finală și cred că ne-am ridicat la un nivel bun.
A fost un meci foarte echilibrat, ne-am ridicat la nivelul unei echipe puternice și foarte agresive. Sunt trist. Nu am suferit pe faza defensivă, dar am avut probleme la construcție.
Cred că am fi putut juca și mai bine, dar s-a văzut că a fost prima noastră finală. Din punct de vedere defensiv cred că am fost destul de solizi. Nu am profitat de ocaziile pe care le-am avut și Chelsea a câștigat”, a spus Guardiola.