AcasăSPORTDUBAI: Victorie de nota 10. Simona Halep a cucerit al zecelea trofeu...

DUBAI: Victorie de nota 10. Simona Halep a cucerit al zecelea trofeu din cariera!

Simona Halep a castigat, sambata seara, turneul de tenis de la Dubai, competitie dotata cu premii in valoare de peste 2,5 milioane de dolari.

Cotata cu prima sansa la castigarea competitiei, dupa retragerea Serenei Williams, Simona Halep si-a respectat statutul de favorita si, in ciuda problemelor de sanatate acuzate in ultima perioada, s-a impus clar in finala de la Dubai.

Simona Halep s-a impus, cu 6-4, 7-5, impotriva cehoaicei Karoline Pliskova, dupa un meci de 106 minute si in care romanca a avut mai mereu initiativa. Este al zecelea titlu castigat de Simona in cariera si al doilea din acest an, romanca reusind sa se impuna si la Shenzhen, in China.

Succesul de la Dubai i-a asigurat Simonei Halep 456.000 de dolari si 900 de puncte WTA. Constanteanca este pentru prima data campioana la Dubai, iar gratie punctelor cucerite in Emirate va reveni, de luni, intre primele trei jucatoare ale lumii.

author avatar
Cristi Ionita
212 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger