AcasăSPORTDoi tenismeni, anchetati pentru meciuri trucate

Doi tenismeni, anchetati pentru meciuri trucate

Tenismenii italieni Daniele Bracciali si Potito Starace risca ani grei de inchisoare, pentru implicarea in meciuri trucate.

Procuratura din Cremona (Italia) a demarat o ancheta ce ii vizeaza pe cei doi jucatori de tenis, dupa ce s-au obtinut mai multe informatii ca Bracciali si Starace au fost pusi in legatura cu Manolo Bruni, fostul contabil al fotbalistului Beppe Signori.

Bruni, cunoscut ca un inrait parior, se afla in arest la domiciliu inca din iunie 2011, pentru implicarea sa in meciuri trucate.

Conform presei italiene, exista dovezi conform carora Bracciali il instiinta pe Bruni, in 2007, ca de obicei se pun la bataie 50.000 de euro pentru trantirea unui meci.

Potito Starace a ajuns pe mana anchetatorilor dupa ce a pierdut, cu 1-6, 2-6, meciul cu Pablo Andujar din 2011, de la Casablanca, desi era considerat mare favorit si conducea cu 5-0 la meciuri directe.

Starace (33 de ani) a fost locul 27 mondial, a jucat patru finale de simplu, toate pierdute, si a castigat sase dintre cele noua finale de dublu jucate.

Bracciali (36 de ani) a fost locul 49 mondial la simplu si locul 21 mondial la dublu, a fost campion de simplu la Casablanca, in 2006, si a castigat cinci dintre cele 11 finale de dublu jucate.

Interesant este ca Starace si Bracciali sunt buni prieteni, cei doi castigand turneele de dublu de la St. Petersburg (2010) si Bucuresti (2011).

author avatar
Cristi Ionita
105 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger