Cauta

Doi jucători ai lui Real Madrid au refuzat să execute penalty. Care au fost motivele?

Doi jucători ai lui Real Madrid au refuzat să execute penalty. Care au fost motivele? - Ziarul National

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Uefa Champions League în urma loviturilor de departajare, după dubla manșă contra lui Manchester City, scor 4-4 la general.

Doi jucători ai lui Real Madrid au refuzat să execute penalty. Care au fost motivele? - Ziarul NationalTabela a indicat 3-3 pe Santiago Bernabeu, iar returul s-a încheiat 1-1 atât în primele 90 de minute, cât și după prelungiri. Astfel, cele două formații au ajuns la penalty-uri, acolo unde Andry Lunin, înlocuitorul starului Thibaut Curtois, a făcut diferența, apărând șuturile lui Bernardo Silva și al proaspătului intrat, Mateo Kovacic.

Doi dintre jucătorii Realului au refuzat să șuteze de la punctul cu var. Motivele pentru care cele 2 staruri ale galacticilor nu și-au asumat răspunderea la penalty-uri au fost dezvăluite chiar de Carlo Ancelotti și de fiul său, Davide Ancelotti, care îi este în același timp și asistent.

Federico Valverde ar fi trebuit să execute al cincilea, dar a refuzat pe motiv că se simțea extenuat după cele 120 de minute de joc.

“Când mai erau cinci minute, am început să mă gândesc. Jude este un executant. Luka este un executant. Lucas, la fel. Nacho are experiență, iar la antrenamente am văzut cât este de determinat.. iar Antonio este un jucător cu personalitate.

Federico ar fi trebuit să fie al cincilea, dar mi-a spus că este foarte obosit. Adevărul e că era mort, așa că am decis să-l alegem pe Rudiger”, a explicat Davide Ancelotti.

Eder Militao a fost cel de-al doilea jucător al Realului care nu a vrut să bată penalty. La el nu putea fi vorba de starea fizică, întrucât a fost introdus abia în minutul 110. Absența sa din șirul executanților a fost mai mult o decizie tactică, întrucât compatriotul Ederson, portarul lui City, îl cunoaște prea bine.

“Jucătorii mi-au spus că o să câștigăm, Lunin mi-a spus că o să apere… a funcționat. Am fost foarte surprins de Rudiger. Sezonul acesta nu executat bine penalty-urile, dar acum a mers. Militao nu a fost, pentru că mi-a spus că Ederson îl cunoaște prea bine”, a mărturisit și Carlo Ancelotti.

Ultimele stiri

  • Categoria de pensionari care ar putea primi bani în plus în 2026. Ce iau în calcul autoritățile
  • O nouă lovitură cruntă pentru Mihaela Rădulescu! Mama vedetei TV s-a stins din viață
  • Grindeanu: „Pentru mine, de azi începe o nouă etapă la Bucureşti, care va fi dificilă”. Șeful PSD, confesiune de față cu Ciolacu – VIDEO
  • Putin, în conferința sa de presă anuală: „Vrem să punem capăt conflictului prin mijloace paşnice”, dar „nu vedem Ucraina pregătită de discuţii” – VIDEO
  • Când poate fi vizitată Catedrala Națională. Patriarhia Română a anunțat programul de sărbători
  • Noi vești de la ANM! Prognoza actualizată pentru Crăciun și Revelion/Cum va fi vremea până la mijlocul lunii ianuarie 2026
  • Nicușor Dan spune că România susține proiectul de acord UE-Mercosur: „Ăsta e motivul” – VIDEO
  • Comunicat de presă COMUNA IRATOȘU
  • UE ne obligă să mai dăm câteva miliarde Ucrainei! Ce s-a întâmplat cu activele rusești
  • A murit profesorul și analistul economic Mircea Coșea
  • Exit mobile version