AcasăSPORTDoi fotbaliști de la o echipă cunoscută, depistați cu noul coronavirus! Sunt...

Doi fotbaliști de la o echipă cunoscută, depistați cu noul coronavirus! Sunt internați într-un spital din Capitală

Doliu în fotbalul românesc

După ce zilele trecute se aflase că atât magazinerul echipei Dinamo, cât și medicul de la FC Botoșani fuseseră testați pozitiv la COVID-19, luni a ajuns la urechile opiniei publice informația că doi fotbaliști au primit o veste similară.

Mai exact, este vorba despre doi jucători ai formației Concordia Chiajna, din Liga a II-a, despre care s-a aflat că au fost confirmați cu noul coronavirus în urma testării derulate în cursul săptămânii trecute.

Din câte a precizat chiar președintele echipei ilfovene, Cristian Tănase, atât Andrei Marc (27 de ani), cât și Ionuț Biceanu (27 de ani) se află internați la spitalul Victor Babeș, din Capitală. „Sunt pozitivi asimptomatici. Sunt internați la Spitalul Victor Babes. La testele rapide, Marc a ieșit că ar fi avut, iar Biceanu a ieșit negativ. Miercuri, la testele PCR amândoi au ieșit pozitivi”, a explicat Tănase, pentru ziare.com.

Oficialul grupării ilfovene a anunțat că în cursul zilei de joi, cei doi jucători vor fi retestați. Tănase a mai subliniat că toată baza sportivă a fost igienizată precentiv.