AcasăSPORTDjokovic a refuzat un milion de dolari pentru a poza nud

Djokovic a refuzat un milion de dolari pentru a poza nud

Liderul clasamentului mondial de tenis a recunoscut la Melbourne ca a primit o oferta, din partea unei reviste de specialitate, de a poza nud.

Djokovic trebuie sa-si apere, la Melbourne, titlul cucerit anul trecut

Pictorialul trebuia facut in schimbul a unui milion de dolari, dar „Nole” a refuzat, precizand ca “eu ma dezbrac doar pentru Jelena, iubita mea”. Novak Djokovic a afirmat ca este de acord ca jucatoarele de tenis sa aiba drepturi egale cu barbatii, dar ca ele trebuie sa aiba prioritate cand vine vorba de pozat in ipostaze sexy: “Fetele sunt mai atragatoare, au mai multe de aratat si este normal sa le vezi mai des pe copertile unor reviste de costume de baie sau ceva asemanator” a spus Djokovic. Altfel, sarbul a predat o adevarata lectie de tenis la editia din acest an a Australian Open, pierzand doar 10 game-uri in primele trei meciuri (6-2, 6-0, 6-0 cu Paolo Lorenzi; 6-3, 6-2, 6-1 cu Santiago Giraldo; 6-0, 6-1, 6-1 cu Nicolas Mahut). In optimi, in fata lui „Nole” va sta veteranul australian Lleyton Hewitt, intr-un meci programat astazi, dupa 12.00, ora Romaniei, pe „Rod Laver Arena”.

Clijsters, Wozniacki si Federer merg mai departe

Kim Clijsters, campioana en-titre de la Australian Open, s-a calificat in sferturi, dupa ce a invins-o pe chinezoaica Li Na, intr-o reeditare a finalei de anul trecut. Afectata de o accidentare la glezna suferita in primul set, belgianca a avut nevoie de doua ore si 23 de minute pentru a se impune, cu 4-6, 7-6, 6-4. Pentru Clijsters urmeaza un meci de vis cu daneza Caroline Wozniacki, liderul clasamentului mondial, care s-a impus, cu 6-0, 7-5, in disputa cu Jelena Jankovic (Serbia). La masculin, Roger Federer a trecut fara probleme, scor 6-4, 6-2, 6-2, de Bernard Tomic si va da piept, in sferturi, cu Juan Martin del Potro, in timp ce Rafael Nadal il va infrunta pe Tomas Berdych.

author avatar
Cristi Ionita
303 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger