Gigi Mulțescu nu mai ocupă funcția de antrenor al echipei Dinamo. Clubul din Ștefan cel Mare a făcut anunțul pe pagina de Facebook. Contractul tehnicianului a fost reziliat în această dimineață, au precizat cei de la Dinamo.
Șefii clubului i-au propus lui Gigi Mulțescu o altă funcție în cadrul clubului, dar antrenorul nu a dat încă un răspuns.
„Dinamo București și Gheorghe Mulțescu au convenit astăzi, pe cale amiabilă, încetarea contractului de antrenor principal al echipei din Ștefan cel Mare. Gheorghe Mulțescu va ocupa o nouă funcție în cadrul clubului. Poziția urmând a fi stabilită, zilele următoare, de comun acord cu conducerea executivă a dinamoviștilor…Cu un lot decimat de probleme medicale, cu 18 jucători confirmați pozitiv la testările pentru diagnosticarea Covid-19, cu două săptămâni de izolare la domiciliu. Gheorghe Mulțescu a reușit să salveze echipa noastră carantinată. Să aibă rezultate cu care alți antrenori dinamoviști nu se pot lăuda în condiții normale ale fotbalului. În numele tuturor dinamoviștilor, nu putem decât să-i mulțumim domnului Gheorghe Mulțescu pentru tot ce a făcut pentru Dinamo”, este o parte din comunicatul clubului.
Gigi Mulțescu preluase Dinamo pe 14 iulie, iar misiunea sa a fost salvarea de la retrogradare.
Locul lui este luat de Cosmin Contra
Banca lui Dinamo nu a apucat să se răcească, deoarece în locul lui Mulțescu a fost adus fostul antrenor al Naționalei României, Cosmin Contra.
Acesta a ajuns la București în această dimineață, însoțit de preparatorul fizic Javi Reyes, și cel mai probabil va semna contractul astăzi, potrivit digisport.ro. Secundul lui Cosmin Contra va fi Jerry Gane. De asemenea spaniolii i-au promis fostului selecționer că îi vor aduce și întăriri la echipă.
Contra a mai antrenat-o pe Dinamo în 2017. Nu a stat mult pentru că a acceptat funcția de selecționer al naționalei României. Cu Cosmin Contra pe bancă, dinamoviștii au înregistrat 15 victorii, șase remize și șapte înfrângeri. În acel sezon, „câinii” au terminat pe locul 3 și au câștigat Cupa Ligii.