Cauta

Decizie oficială: Audi și Porsche, desant în Formula 1

Decizie oficială: Audi și Porsche, desant în Formula 1 - Ziarul National

Audi și Porsche, mărcile premium ale Volkswagen, au decis să îşi facă intrarea în cursele de Formula 1, a declarat luni directorul general de la VW, Herbert Diess.

Negocierea de către cele două mărci a unor parteneriate în vederea participării la cel mai prestigios eveniment automobilistic făcea obiectul unor speculații de câteva luni.

În cazul Porsche, a precizat Diess, pregătirile pentru intrarea în Formula 1 “sunt puţin mai avansate”.

Volkswagen, cel mai mare constructor auto european, nu a fost implicat până acum în Formula 1 dar a colaborat cu Red Bull, în special în campionatul de raliuri.

În luna martie, o sursă citată de Reuters a dezvăluit că Audi ar putea oferi aproximativ 500 de milioane de euro pentru echipa de Formula 1 McLaren în timp ce Porsche ar urma să înfiinţeze un parteneriat pe termen lung cu echipa F1  Red Bull.

Decizia de a se alătura Formula 1 vine într-un moment în care Volkswagen se pregăteşte pentru o posibilă listare a diviziei Porsche AG în ultimul trimestru al acestui an, însă sursele Reuters susţin că intrarea în cursele de Formula 1 ar urma să se întâmple abia peste câţiva ani.

La rândul său, Audi poartă de mult timp discuţii cu Formula 1. Directorul general Markus Duesmann, a recunoscut acest lucru în repetate rânduri. Duesmann a fost implicat în trecut în Formula 1 şi la rândul său a fost director de dezvoltare la BMW.

Ultimele stiri

  • S-a aflat! Vlad Filat, fostul premier al Republicii Moldova, dat în urmărire internațională de Interpol
  • Complexul Energetic Oltenia, vizat de un atac cibernetic de tip ransomware. Activitatea companiei, parțial afectată
  •  Patru bărbați au jucat șah pe o saltea gonflabilă, în apa Mării Negre, în a doua zi de Crăciun – VIDEO
  • ANM, noi avertizări COD GALBEN și PORTOCALIU: vânt puternic, ninsori viscolite în mai multe zone – HARTA/Cum va fi vremea în București
  • Știai că mersul pe jos timp de 20 de minute reduce inflamația din corp? – Sportul ca antiinflamator natural
  • Imagini înfiorătoare! Accident grav pe o autostradă din Japonia: un mort și 26 de răniți, peste 50 de vehicule implicate – VIDEO
  • Trump, avertisment pentru Zelenski înainte de întâlnirea de duminică: „Nu are nimic până nu îmi dau acordul”
  • Bătrân suspectat că și-a omorât în bătaie soția, de Crăciun, apoi a chemat o asistentă medicală. Femeia a sunat la Poliție/Bărbatul din Dolj, reținut
  • Sfântul Ștefan, prăznuit pe 27 decembrie. Tradiții și obiceiuri. Preot: „Această zi reprezintă un prilej de reflecție”
  • FOTO. Pompierii din Giurgiu au salvat un cățeluș dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu. „Toto este acum în siguranță”
  • Exit mobile version