AcasăSPORTDecizie fara precedent! FIFA va retrage Qatarului dreptul de a organiza Cupa...

Decizie fara precedent! FIFA va retrage Qatarului dreptul de a organiza Cupa Mondiala din 2022!

Platini este banuit de manevre necurate

Intr-un atac fara precedent, nemtii de la „Bild” il ameninta pe Michel Platini, presedintele UEFA, cu publicarea unor dovezi compromitatoare, daca francezul nu va reusi sa-l convinga pe Sepp Blatter, seful FIFA, sa retraga Qatarului organizarea Cupei Mondiale din 2022.

Platini este banuit de manevre necurate

Inca din decembrie 2010, data la care Qatarul a fost aleasa gazda pentru „mondialul” din 2022, au existat suspiciuni legate de mituirea unor membri importanti din Comitetul Executiv al FIFA. La vremea respectiva, principala tinta a atacurilor a fost Michel Platini, presedintele UEFA si, prin statut, „vicele” FIFA, despre care s-a spus ca a convins mai multi membri ai CEx. sa voteze in favoarea arabilor.

Sarkozy si emirul Qatarului sunt extrem de apropiati

La trei ani distanta si pe fondul unor noi zvonuri lansate in mass-media internationala, jurnalistii de la „Bild” anunta dezvaluiri socante! Astfel, nemtii au informatii conform carora Michel Platini ar fi fost „agatat” la o intalnire de taina pusa la cale de insusi Nicolas Sarkozy, fostul presedinte al Frantei. Atunci, Hamad Al Thani, conducatorul Qatar-ului, l-ar fi convins pe Platini sa faciliteze victoria tarii sale. In schimb, seicul i-a promis lui Platini ca miliardarii qatarezi vor investi masiv in fotbalul din Franta (vezi ulterioara achizitionare a clubului PSG de catre compania „Qatar Investment Authority”, detinuta de familia Al Thani)! In plus, Lauren Platini, fiul boss-ului UEFA, a fost numit director al Total S.A, un gigant petrolier care are contract de exclusivitate cu Qatarul semnat inca din 1989!

In baza acestor informatii, nemtii de la „Bild” sunt siguri ca, la reuniunea FIFA din Mauritius, din luna mai, se va decide schimbarea gazdei Cupei Mondiale din 2022. Exista posibilitatea ca tara organizatoare sa fie aleasa dintre cele patru state care s-au aflat in cursa de acum trei ani: SUA, Australia, Japonia si Coreea de Sud.

author avatar
Cristi Ionita
244 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger