Cauta

Deceptia lui Andone

Venit ca din pusca pe plaiurile clujene cu gand sa le incarce ghetele cu trotil simbriasilor pastoriti de Paszkany, Andone, cel care ne-a incantat prin jocul lui sigur si elegant la timpul cand lupul era catel, a fost nevoit sa se multumeasca doar cu un punct din cele trei puse in joc in partida de la Ploiesti disputata impotriva gazarilor condusi de Gigi Multescu, antrenor adus si el in graba cu parasuta de avarie la radacina sondelor prahovene.

Ioan Andone s a intors la CFR Cluj dupa o pauza de trei ani

Distinsul tehnician ex-dinamovist s-a intors dupa meci la Cluj purtand in suflet deceptia ca echipa lui n-a jucat mai nimic in prima repriza, si trist ca arbitrul Adrian Cojocaru l-a pedepsit pe Camora cu eliminarea din teren, acordand si o lovitura de la 11 metri pe motiv ca feroviarul din Napoca a ridicat prea sus piciorul la o minge la care, de fapt, se aplecase peste masura impetuosul Oprita! Chestiune care ne pune pe ganduri si ne indeamna sa banuim ca in acel minut 36 nu a fost penalty. Si, ca sa nu-i priasca lui Ando somnul vreo doua nopti, in ultima secunda a partidei exilatul Liviu Ganea a dat… cu piciorul victoriei, ratand inscrierea unui gol care se marcheaza in fiecare zi prin curtile scolilor. Cu aceasta neimplinire, CFR Cluj si-a cam dat cu stangu-n dreptu’, ratand distantarea de echipele berbecutilor, cateilor colorati si de cea a urmasilor nefericitului acar Paun! La vremea cand mai toata suflarea neamului se indrepta spre biserici sa ia lumina in sambata Pastelui, corul alcatuit de Mihai Stoichita din ordinul preacredinciosului Gigi Becali a cantat la malul Dunarii, celor cu platose de otel, simfonia izbanzii. Jocul a fost frumos, cu faze rapide, cu goluri frumoase, cu cateva greseli de arbitraj si cu o galerie galateana plina de verva. Dorinel Munteanu s-a agitat pe tot parcursul partidei, incercand, cu ajutorul fluieratului din degete, sa-si mobilizeze elevii. Au alergat ei sarmanii marinari de apa dulce, dar Tatu si M. Costea le-au strecurat doua tablete de chinina in cozonacii de Pasti! Aceasta victorie a celor din Ghencea ii furnizeaza un balon de oxigen antrenorului-manta de ploaie, Stoichita, care spera sa ajunga la sarma cu slanina! Deie Domnul, dar atentie la colesterol!

Constatam cu veselie cum nepotul diaconului din Balcesti, Mitica Dragomir, a uitat de canoanele bisericesti, programand Rapiduletul sa-si petreaca seara primei zile de Pasti sub Podul Grant, in prezenta celor de la Sibiu. Am aflat de la un giulestean impatimit ca enoriasii lui Copos ar fi primit inaintea partidei ca intaritoare fizice o pereche de cozonaci marca „Ana”, o felie de pasca si o duzina de oua de protopopircarita gata vopsite. Astfel „dopati”, alde Coman au alergat cu sarg, infigandu-le trei sulite in coaste ardelenilor!

Ultimele stiri

  • Europa se dă peste cap pentru Zelenski de teama unui nou conflict în Biroul Oval
  • Țepele de pe vremuri. La plajă, la restaurant, la discotecă
  • Fost ministru al Apărării, după ce Nicușor Dan, „președintele abia ales”, a lipsit de la ceremoniile de Ziua Marinei: „Un gest urât față de…”
  • VIDEO. Incendiu puternic, cu degajări mari de fum, la un depozit din Iași. A fost emis mesaj RO-Alert
  • VIDEO. Bolojan, fluierat la Constanța, înaintea discursului de Ziua Marinei. „Să trecem de această perioadă dificilă”
  • VIDEO. Motivul pentru care Nicușor Dan nu participă la festivitățile de Ziua Marinei, de la Constanța. Ministru: „E într-o perioadă de concedii”
  • Adormirea Maicii Domnului, prăznuită de credincioșii ortodocși pe 15 august. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
  • UPDATE. Lumea întreagă, cu ochii pe întâlnirea Trump-Putin. Ce atitudine va adopta liderul de la Casa Albă la negocierile cu președintele rus?/Avionul lui Putin a aterizat în Alaska – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 15 august 2025 – Ai mult optimism și bună dispoziție astăzi
  • Exit mobile version