In aprilie 1940, razboiul prabusea imperii si frontiere, Hitler se pregatea sa intre in cateva zile in Paris si sa-si faca poze la Trocadero, intre maresalii sai, cu Turnul Eiffel in spate. In Romania, insa, infernul inca nu venise.
Generalul Marinescu, zis Gavrila, proaspat ministru de Interne, continua sa se distreze noptile prin cazinouri ori insotindu-l pe rege prin budoarele curvelor de lux de unde, se zice, pleca indesand in buzunarele uniformei dresurile lepadate de fete. Nu pentru colectie, ci din pricina unui voaierism dobandit. Asadar, aprilie 1940, ultima zi a lunii. Venus – Rapid se joaca pe ANEF, in fata a peste 15.000 de oameni. Rapid, detinatoarea trofeului si de patru ori castigatoare pana atunci, dar niciodata campioana. Venus, de patru ori stopata in semifinale, dar de opt ori campioana. Generalul e hotarat sa nu se mai multumeasca deloc cu privitul, dar partida se termina 2-2, iar finala are rejucare. Care vine peste 40 de zile, ca la vesnica lor pomenire! Tot pe ANEF, tot cu 15.000 de spectatori, dar cu trofeul pus chiar pe marginea terenului, vicepresedintele FRF, generalul nostru, crezand ca astfel ii va conecta pe venusisti la ora revansei. Se termina din nou egal, 4-4, goluri Humis (2), Orza, Bodola, respectiv Gavrilescu, Baratky, Sipos si Auer. Se joaca iar, pe 27 octombrie. Intre timp, in 28 iunie 1940, Romania pierde Bucovina, Basarabia si tinutul Herta fara sa traga un glont! Se pierd 7 milioane de locuitori, 34% din teritoriul tarii si 33% din populatie. In 30 august – cu finala suspendata in vederea celei de-a treia rejucari – Romania pierde si Ardealul de Nord, consecinta a Diktatului de la Viena. In 6 septembrie 1940, Carol II e fortat sa abdice, iar maresalul Antonescu devine conducatorul statului. Generalul Marinescu este arestat. Acel 4-4 fusese, intr-adevar, ultima reprezentatie. Asadar, 27 octombrie. A treia oara, aceeasi finala. 12.000 de oameni, se joaca in Giulesti. E 0-0 la pauza. Baratky face 2-1 in prelungiri pentru Rapid, dar Eisenbeisser egaleaza in minutul 105 si urmeaza meciul 4. In regim legionar total, presa scrie ca „finala a inceput sa plictiseasca”. Pe 9 noiembrie e finalul. Pe ANEF, cu 12.000 de spectatori, Venus rezista o repriza. Apoi Baratky si Gavrilescu fac 2-0, Eisenbeisser se mai agata de-un pai, cu 5 minute inainte de final, dar e prea tarziu.
In noaptea de 27 noiembrie, la exact o luna de la episodul III al finalei, de cealalta parte a miezului noptii, dar si a gratiilor, generalul Marinescu – candva decorat cu Ordinul Mihai Viteazul – este lipit de perete de „echipa mortii”. Legionarii intra in inchisoarea Jilava, unde era incarcerat si vor sa-l sugrume cu un dres de femeie. Ii potoleste, insa, un snop de injuraturi si primeste trei gloante-n cap. Sfarsit. In 1941 Venus termina pe 4, iar dupa razboi, in 1947 sunt in B. In 1948 – pe locul 15, iar Divizia B se dizolva, cu toate echipele componente. Adio, Venus! Nimic de la capat. Inevitabil, fara recurs, fara iertari.
