Alexander Nouri, fost tehnician în prima ligă germană, a ales un drum complet neașteptat după ce a dispărut din circuitul marelui fotbal. La 46 de ani, Nouri s-a angajat la McDonald’s, unde ocupă din ianuarie funcția de manager a două restaurante ale celebrului lanț fast-food.
Nouri nu a mai antrenat din 2022, când a pregătit-o pe AO Kavala, o formație modestă din Grecia. Deși ca jucător a evoluat timp de 14 ani ca mijlocaș ofensiv, fără să ajungă în Bundesliga, cariera sa de antrenor a fost cea care l-a făcut cunoscut.
Momentul de vârf a venit în 2016, când a preluat-o pe Werder Bremen, clubul său de suflet, cu obiectivul salvării de la retrogradare. A încheiat sezonul pe locul 8, ratând la limită calificarea în cupele europene. De acolo, parcursul său a intrat pe o pantă descendentă: Ingolstadt, un mandat interimar la Hertha Berlin și un rol de antrenor secund la naționala Statelor Unite.
„Fotbalul și McDonald’s au același principiu”
Ajuns într-un domeniu complet diferit, Nouri spune că experiența din sport îl ajută în noul său rol.
„În cele din urmă, ambele lumi înseamnă să știi să lucrezi cu oamenii. În fotbal sunt jucătorii, aici sunt angajații. Principiul de bază este același: trebuie să înțelegi cine se află în fața ta, ce îl motivează și de ce are nevoie pentru a performa”, a declarat Nouri pentru Suddeutsche Zeitung.
Fostul antrenor din Bundesliga spune că nu vede această schimbare ca pe un eșec, ci ca pe o nouă etapă, în care este „aici să învețe” și să aplice lecțiile adunate într-o carieră petrecută la cel mai înalt nivel.

