Lasat pe banca de rezerve, Adrian Mutu a fost doar o victima a razboiului deja declansat intre banca tehnica a echipei nationale si conducerea Federatiei.
Deranjat ca toata lumea i-a transmis dupa meciul de la Budapesta sa nu-l mai foloseasca pe Bogdan Stancu, antrenorul Victor Piturca si-a gasit ca tocmai la partida cu Olanda sa-si umfle muschii in fata „specialistilor”. In aceasta categorie intra si Mircea Sandu, noul „dusman” al selectionerului. Vrand sa-i dea o lectie presedintelui FRF, Piturca l-a sacrificat pe Adrian Mutu, lasat pe banca de rezerve la Amsterdam. In locul „Briliantului”, orodeleanul a mizat pe Stancu, desi o mana moarta cu Ungaria. Dintr-o ambitie vecina cu dementa, l-a lasat 90 de minute sa se plimbe pe teren. Surse din anturajul echipei nationale afirma ca Piturca si Sandu nu-si mai vorbesc deloc, dupa joc, cei doi comportandu-se ca niste straini.
Mutu se gandeste la retragere
Afectat de deciziile selectionerului, Adrian Mutu ia in calcul varianta retragerii de la echipa nationala. Cu Ungaria, in calitate de capitan, a fost cel mai implicat dintre „tricolori”, insa dupa doar patru zile, Piturca nu l-a mai vazut bun si pentru meciul cu Olanda. Supararea lui Mutu s-a observat si in minutele jucate pe „Amsterdam Arena”, cand „Briliantul” a preferat actiunile individuale in locul unor combinatii cu coechipierii. Din cate se zvoneste, si Gabriel Tamas ar urma sa nu mai onoreze viitoarele convocari la lot.