Cauta

Cutremur în Italia. Donnarumma, singurul supraviețuitor?!

Italia a avut parte de un eșec pe care nu-l va uita ușor. Campioana en-titre a fost dată afară de la Euro 2024 încă din faza optimilor de finală, fiind eliminată de Elveția, care a reușit să se impună cu 2-0.

Echipa lui Luciano Spalletti a părut timorată și lipsită de incisivitate pe toată durata partidei de la Berlin, confruntându-se cu o formație elvețiană bine pusă la punct, care a reușit să marcheze de două ori, spulberându-le italienilor orice speranță de apărare a titlului.

Bineînțeles că, după o așa înfrângere, presa din Italia a explodat. E clar că urmează schimbări majore, iar Gazetta dello Sport și-a dat deja cu părerea despre cine merită să rămână și cine nu.

Conform celei mai celebre publicații sportive din Italia, doar un singur jucător și-a câștigat dreptul de a-și păstra locul în echipa națională, în contextul schimbărilor majore ce urmează după această eliminare prematură. Este vorba despre portarul Gianluigi Donnarumma, care a purtat banderola de căpitan împotriva Elveției. Restul jucăorilor, precum Scamacca și Federico Chiesa, au fost imediat trecuți pe lista de dezamăgiri.

Nici selecționerul Luciano Spaletti nu se află într-o situație mai bună, fiind și el asrpu criticat. Fostul antrenor al echipei Napoli a preluat rolul de manager al naționalei anul trecut, după ce a părăsit echipa câștigătoare a Scudetto-ului, având un contract cu federația valabil până în 2026, după Cupa Mondială.

Mandatul său de până acum a fost numit un “eșec complet”, de către italienii care sunt de părere că această formație este cea mai slabă națională a italiei din toate timpurile. La Stampa a susținut că Italia a fost „umilită” și că, drept urmare, se află „la periferia fotbalului european”.

Ultimele stiri

  • Ilie Bolojan, mesaj tranșant: „Responsabilitate, nu jocuri politice!
  • Alege ce citești
  • Obiectul căzut peste o casă din Polonia nu era o dronă, ci o rachetă de la un F-16 polonez
  • Toto Dumitrescu, reținut. Fiul lui Ilie Dumitrescu, testat pozitiv la cocaină
  • Spionajul rusesc este legal în Austria
  • Întoarcem armele ca la 23 august ’44?
  • De ce companiile spațiale se luptă cu giganții apărării
  • Piața imobiliară râvnită de elita mondială. Cea mai mare concentrație de bogăție din lume
  • Neymar a moștenit 1 miliard și s-a așezat direct la masa de poker
  • ”NATO islamic”, ideea născută moartă. Ce vor statele din Golf de la președintele SUA
  • Exit mobile version