AcasăSPORTCupa Confederatiilor: Inghesuita aproape 120 de minute, Spania castiga semifinala cu Italia...

Cupa Confederatiilor: Inghesuita aproape 120 de minute, Spania castiga semifinala cu Italia la penalty-uri (VIDEO)

Spania s-a calificat, joi seara, in finala Cupei Confederatiilor, dupa ce s-a impus greu, 7-6, la penalty-uri, in semifinala cu Italia.

Mai obosita ca oricand, selectionata Spaniei a aratat oribil si a fost dominata copios in prima repriza, cand doar interventiile magistrale ale lui Casillas si barele au facut ca scorul sa ramana 0-0.

Treptat, in partea a doua a jocului, Italia a luat piciorul de pe acceleratie si Spania a inceput sa prinda tot mai mult curaj, incursiunile rapizilor Pedro, Jordi Alba, Iniesta si Fernando Torres creandu-le probleme greoilor fundasi italieni.

Cele mai mari ocazii ale ibericilor, campioni mondiali si europeni en-titre, au venit abia in prelungiri, cand Buffon s-a opus la suturile lui Jordi Alba, Xavi si Jesus Navas.

A doua semifinala de la Cupa Confederatiilor s-a decis la penalty-uri, unde, oarecum surprinzator, cele doua echipe au mers cap la cap pana la 6-6, niciunul dintre primii 12 executanti neratand de la punctul cu var.

Au transformat Candreva, Aquilani, De Rossi, Giovinco, Pirlo si Montolivo pentru Italia si Xavi, Iniesta, Pique, Sergio Ramos, Mata si Sergio Busquets pentru Spania.

La a saptea serie, Bonucci a tras tare, mult peste transversala, iar Jesus Navas a inchis meciul cu o executie de kinograma ce a stabilit scorul final, Italia – Spania 6-7.

Spania va intalni Brazilia in finala mare, de duminica seara, in timp ce Italia va da piept cu Uruguay in finala mica ce se va disputa chiar inainte de finala mare.

[youtube]YD2-EZIoPqU[/youtube]

author avatar
Cristi Ionita
611 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger