Cauta

Cum stau adversarii de la Euro

Dacă ne încurcăm acasă cu Bulgaria, oare ce vom face la Euro? Pesemne că toți microbiștii își pun această întrebare după prestația jalnică de marți seară.

Belgia este principala favorită a grupei din care fac parte „tricolorii”. De Bruyne și compania au obținut în luna martie un egal, 2-2, cu Anglia, despre care toată lumea spune că are cele mai mari șanse să câștige C.E.

Nici Slovacia nu este un adversar ușor. A dat dovadă de constanță și a avut prestații bune atât în faza preliminariilor Campionatului European, cât și în meciurile amicale de pregătire.

Pe lângă Belgia și Slovacia, alături de noi în grupa E se află și Ucraina. În amicalul disputat luni, 3 iunie, împotriva Germaniei, ucrainienii  au reușit să reziste 90 de minute fără să primească gol de la reprezentativa țării gazdă a Euro 2024. E drept, nici nu a marcat, meciul terminându-se 0-0, dar este un rezultat extrem de bun, care dovedește forma excelentă în care se află reprezentativa unei țări aflate în război.

Numai România s-a culcat pe o ureche după calificarea la turneul final… Am trecut de preliminarii cu mari emoții și vom continua să le avem și în meciurile din grupă, dat fiind că toate adversarele noastre reușesc să fie constante și să nu se încurce nici măcar în „amicalele” de pregătire.

Ultimele stiri

  • Horoscop 17 septembrie 2025 – Găsiți proporția corectă
  • Ilie Bolojan, mesaj tranșant: „Responsabilitate, nu jocuri politice!
  • Alege ce citești
  • Obiectul căzut peste o casă din Polonia nu era o dronă, ci o rachetă de la un F-16 polonez
  • Toto Dumitrescu, reținut. Fiul lui Ilie Dumitrescu, testat pozitiv la cocaină
  • Spionajul rusesc este legal în Austria
  • Întoarcem armele ca la 23 august ’44?
  • De ce companiile spațiale se luptă cu giganții apărării
  • Piața imobiliară râvnită de elita mondială. Cea mai mare concentrație de bogăție din lume
  • Neymar a moștenit 1 miliard și s-a așezat direct la masa de poker
  • Exit mobile version