Singurul roman care a jucat la Anji Makhachkala – actualul „El Dorado” din fotbalul mondial – este Nae Stanciu. In axclusivitate pentru „National”, ex-capitanul Rapidului a rememorat clipele petrecute acum noua ani in Daghestan.
In 2002, dupa 17 ani petrecuti la Rapid, Nicolae Stanciu a fost fortat sa ia drumul strainatatii. Dupa un an petrecut la MTK Budapesta, fundasul de banda dreapta si-a incercat norocul in Rusia. Mai precis in Daghestan. Astazi, Anji Makhachkala a devenit noul „El Dorado” al fotbalului mondial. Miliardarul Kerimov i-a cumparat pe Roberto Carlos, Boussoufa, Dzsudzsak, Zhirkov si Eto’o, pe care a platit zeci de milioane de euro si pe care ii rasplateste regeste. Doar camerunezul are un salariu de 20 de milioane de euro pe an. „Am mers impreuna cu Marius Bratu si Daniel Chirita sa dam probe la mai multe echipe. Soarta a facut ca fiecare sa joace in alta parte. Eu am semnat cu Anji, o echipa din Daghestan. Am prins un contract bun pe vremea aia, 120.000 de dolari, cu prime de 5.000 afara si 2.500 acasa. Cel mai bine platit jucator la noi era fratele lui Samuel Kuffour, care avea 20.000 de dolari pe luna. Pe vremea aia, Anji era echipa Republicii, de acolo veneau banii”, isi amiteste Stanciu.
„Stateau cu cantarul si tensiometrul dupa noi”
Nae nu are amintiri foarte placute din orasul de la Marea Caspica, unde singura distractie era o ceainarie arabeasca amplasata in centru orasului. „Stateam intr-un hotel cum gaseai la Eforie, in anii 80’. N-aveai ce sa faci in Makhachkala. Aveau o singura linie de transport in comun, un troleibuz, precum si cateva taxiuri vechi, Lada si Volga. Singurul mod de destindere era un televizor cu antena parabolica, undeva la ultimul etaj al hotelului. Altfel, o epava! Telefon nu puteam sa dau decat de la posta sau de pe cartela de Romania, iar minutul era in jur de 5 dolari. Nu exista Internet, iar pe strada puteai sa iesi doar insotit. Era amenintarea cecenilor, care mai faceau raiduri prin oras si rapeau persoane. Un singur restaurant si o ceainarie erau locurile unde ieseam, dar majoritatea timpului il petreceam in hotel. Putini rezistau sase luni la regimul barbar de acolo”, explica Stanciu. “Ca jucam sau nu, dimineata stateau cu cantarul si tensiometrul dupa noi. Aveai un kilogram in plus, 100 de dolari amenda. Tensiunea ne-o masurau din cauza problemelor cu alcoolul care erau in Rusia”, afirma fostul rapidist.
„Au facut bani din titei, gaze si sturioni”
Dupa ce a retrogradat cu Anji Makhachkala, conducerea de atunci a inceput reconstructia. „La jumatatea sezonului, sefii au anuntat ca nu mai au nevoie de serviciile stranierilor. Ne-au platit salariile si ne-au trimis acasa. Incepusera sa contruiasca noul stadion si baza de antrenament la 30 de km de oras. Era ceva de vis pe langa arena pe care jucasem noi. Suleijman Kerimov, miliardarul asta care a preluat acum Anji, a luat echipa cu infrastructura de cinci stele si a venit sa-si masoare puterile cu Moscova. Nu stiu cat de departe pot ajunge, dar in Rusia orice e posibil”, afirma Nae Stanciu. „Aveau resurse extraodinare. Titei, gaze, zacaminte de pietre pretioase plus sturionii. Am inteles ca acum jucatorii nu locuiesc in oras si sunt adusi la meci cu avionul. Nu cred ca mai exista asa ceva in lume”, explica fostul jucator de la Makhachkala.
„Dimineata la 4 ne trezeau sirenele pescadoarelor care plecau in larg, iar la 7 incepea sa cante muezinul, biserica fiind chiar langa hotel”
„Banii ii luam o data pe luna si erau adusi de omul de la casa de schimb valutar. Cand venea cu geamantanul insemna ca luam in ruble, iar daca avea in mana un diplomat, stiam ca e vorba de dolari”
