Cauta

Cristi Chivu, înainte de marea finală: „Să consideri sezonul lui Inter un eșec ar fi o aberație!”

Cu doar câteva zile înainte ca Inter Milano să joace din nou o finală de UEFA Champions League, Cristi Chivu, fostul fundaș al echipei italiene și unul dintre eroii triplei istorice din 2010, a acordat un interviu publicației Corriere dello Sport. Românul, în vârstă de 44 de ani, a vorbit despre parcursul nerazzurrilor și despre provocarea uriașă care îi așteaptă în confruntarea cu PSG.

Chivu a evoluat în tricoul lui Inter timp de șapte ani, între 2007 și 2014, adunând în palmares nu mai puțin de 9 trofee, printre care 3 titluri în Serie A și mult-râvnita Ligă a Campionilor, cucerită în era lui José Mourinho.

Sâmbătă, echipa pregătită de Simone Inzaghi are șansa să reediteze performanța din 2010, într-un sezon în care acest trofeu ar reprezenta singura distincție majoră. Deși Inter a ratat titlul în Serie A, terminând pe locul secund, și a fost eliminată din Cupa Italiei în semifinale, Chivu consideră nedreaptă orice etichetă de „sezon ratat”.

„Cum poate cineva spune că ar fi un eșec dacă pierd finala cu PSG? Este o judecată absurdă”, a declarat fostul internațional român. „Au avut un parcurs excelent, au arătat un fotbal de calitate și au demonstrat caracter. Poate că dorința lor de a reuși o triplă i-a costat uneori, dar nu poți ignora tot ce au realizat.”

Un moment savuros relatat de jurnalistul italian completează portretul lui Chivu: „La doar cinci minute după interviu, mi-a trimis o captură de ecran cu o declarație a lui Casadei: «Cu Chivu trebuia să respecți programul, altfel nu te băga în echipă».” Reporterul a început, de altfel, materialul cu o frază sugestivă: „Când se împărțea punctualitatea, Cristian Chivu era primul în rând.”

Deși a petrecut mare parte din viață în afara granițelor, Chivu rămâne profund legat de originile sale: „Am plecat din România la 18 ani pentru a merge în Olanda. De atunci, am trăit în străinătate, dar în sufletul meu sunt și voi rămâne mereu român. Sunt mândru de asta.”

Întrebat direct despre zvonurile unei posibile plecări la Ajax, Cristi Chivu a demontat scenariul: „Nu am vorbit cu nimeni [acum]. Vara trecută da, clubul mi-a propus să fiu secundul antrenorului care urma să vină. Nu Farioli, cel pe care l-au ales înaintea lui. Apoi mi-au propus și să colaborez cu Farioli. Am răspuns că ar trebuit să mă întrebe el. Nu a făcut-o.

Ultimele stiri

  • Vremuri grele? Camera Deputaților cumpără hârtie igienică și prosoape de hârtie de peste 70.000 de euro
  • Ceaiul de Seară: Ritualul Uitat Care Calmează Mintea și Pregătește Corpul Pentru Somn
  • Elevii de la „Sfântul Sava” obțin Marele Premiu la competiția internațională de inginerie spațială și se înscriu în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Primul „1 Iunie” la Berceni Arena. Un weekend de poveste, în care vedete vor fi copiii
  • „România nu se construiește doar cu partide și mediul de afaceri”. Sindicaliștii, scrisoare deschisă către Nicușor Dan
  • Anunț de ultimă oră. Boloș: Trei jaloane din PNRR sunt suspendate, momentan/Care e termenul de rezolvare
  • Vești de la meteorologi. Când se opresc ploile/ANM, prognoza pentru patru săptămâni, până pe 30 iunie
  • Discuții pentru formarea noului GUVERN. Nicușor Dan: „Trebuie să fie un acord cât mai complet”
  • Breaking News… în jurul lumii: Atac aerian masiv al Rusiei asupra Ucrainei și apeluri europene pentru sancțiuni împotriva Israelului
  • Nicuşor Dan, după decizia CCR privind declaraţiile de avere: Dacă legea interzice ANI să publice, o să o public pe pagina Preşedinţiei
  • Exit mobile version