AcasăSPORTCraiova, roaga-te, iubeste!

Craiova, roaga-te, iubeste!

20 iulie 2011 n-a fost o zi buna. A cazut intr-o miercuri. A fost o zi rasa, argintie, in stare de orice. Vestea ca in acea zi Universitatea Craiova a fost ucisa n-ar lasa loc unei povesti, macar pentru faptul ca niciodata povestile nu sunt otravitoare. Pot fi uneori amare, dar nu omoara.

Spre seara s-a aflat si sentimentul a fost ca e imposibil sa fie. „Dezafiliata”. Suna birocratic, span, fara vreo legatura cu ziua aia, cu viata aia.

De atunci, in fiecare noapte, am inceput s-o caut. Intr-un roman superb, de Tudoran, fiul risipitor nu se mai intoarce vreodata la cei care-l iubeau. Craiova noastra era undeva, de unde trebuia s-o recuperam, intr-o zi. Si am inceput cautarea, adica amintirea.

In prima seara, m-am gandit ca ar fi fost ziua de nastere a lui Adrian Paunescu si era cea onomastica a lui Ilie Balaci. Era de Sfantul Ilie, asadar. Am fost la Arenele Romane, unde se celebra ziua de nastere a Poetului. Ploua teribil si, la un moment dat, invitat in spatele scenei de Mihai Napu, de la trupa „Totusi”, si de George Stanca, sa discutam, mi s-a parut ca vad culorile Craiovei in ochii cumplit de tristi si de frumosi ai Anei Maria Paunescu. Esti aici? Unde esti? Dar Craiova nu era acolo, ci doar spiritul ei.

Dupa 6 zile, in redactia TVR, am inceput sa o caut printre casete vechi, ziare si mai vechi. Asa am descoperit tragica poveste a lui Carmen, echipa superba a lui Mociornita, desfiintata de Ana Pauker pentru ca refuzase sa se predea cu Dinamo Tbilisi, campioana URSS. Semana izbitor cu cea a Craiovei. Ziarele si casetele aveau ascunse in ele si alte povesti. Si crime. Craiova, de sapte zile nu mai exista!

In septembrie am avut emisiune la DigiSport pe tema Craiovei. Adrian Mititelu a venit in studio cu toate actele, demonstrand nedreptatea. M-am retras din dialoguri, Stiinta mea parea sa existe sau cel putin sa fi existat. De 53 de zile n-apucasem inca sa dau de ea, dincolo de acele hartii.

Intr-o luni noapte, in octombrie, „Replay”, oltenii mei de-acasa au gasit si ei o cale intre Carmen si Craiova si au inceput sa-mi trimita SMS-uri. „Sa ne luam echipa inapoi!”. Tarziu, pe la 3 dimineata, Adrian, singurul care a stiut si a crezut ca se poate, imi scrie si el. „Ziua dreptatii se apropie!” Cand?

Plec la Cluj, inaugurarea noii arene. Primesc un tricou, replica a celui din 1919, cu „U” pe piept. Vorbesc cu Hagi, intru in direct cu el, apoi cu Dan Petrescu. Am tricoul cu „U” in mana, cineva ma trage, zdravan, de brat. „Ce facem cu Craiova noastra, domnu’ Mitran? Se mai poate repara ceva?”. Ma gandesc ca totul se poate repara, in astfel de clipe, cu astfel de oameni. La Cluj, in inima Ardealului!

Au trecut 82 de zile. Ilie Balaci invitat in emisiune de Horia. Intarzie si incepem fara el. Cand, in bezna din spatele reflectoarelor, se deschide usa si apare Ilie simt ca da, a venit Universitatea mea.

93 de zile. 93! Cu cateva clipe inainte de emisiune, un presedinte de club imi telefoneaza si-mi spune sa-i transmit lui Adrian Mititelu ca-i pune la dispozitie echipa sa de avocati. Dupa ce iesim din „direct”, un altul imi telefoneaza. „Craiova castiga procesul si cu ochii legati! In orice tara din Europa, pana acum era incheiat!”.

95 de zile. Telefon Adrian Mititelu. „Va incepe ceea ce trebuia sa inceapa! Nu mai au scapare! E o chestiune de ore!”.

Craiova e acolo, nu mai trebuie sa intreb. Azi sunt exact 100 de zile de cand au facut-o pulbere. In studio la Digi, pe masa, e rezolutia procurorului Petru Narita.

Craiova celor 100 de zile. Ma gandesc ca cineva acolo, sus, o iubeste! Multi, de fapt, foarte multi o iubesc! Si s-au batut, luptat si rugat pentru ea.

Craiova, roaga-te, iubeste! Iarta?

author avatar
Marius Mitran
341 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger