AcasăSPORTCFR se califică în playoff-ul Conference League

CFR se califică în playoff-ul Conference League

CFR se califică în playoff-ul Conference LeagueCFR se califică în playoff-ul Conference League

CFR Cluj s-a calificat joi în play-off-ul Conference League, după ce a eliminat echipa israeliană Maccabi Petah Tikva, cu un scor general de 2-0. După victoria cu 1-0 obținută în deplasare, clujenii au repetat scorul și pe teren propriu, în fața propriilor suporteri.

Începutul meciului de la Cluj-Napoca a fost marcat de ocazia lui Tachtsidis din minutul 11, care a trimis un șut de la distanță spre poarta adversă. Ulterior, Camora (minutul 25) și Korenica (minutul 32) au încercat să-l învingă pe portarul echipei israeliene, însă fără succes. CFR Cluj a cerut un penalty în minutul 33, când Daniel Bîrligea a fost implicat într-un contact în careu, dar arbitrul nu a acordat nimic.

Cea mai mare ocazie a primei reprize a venit în minutul 40, când Korenica a avut șansa de a deschide scorul, însă șutul său din apropiere a fost blocat in extremis de un apărător al adversarilor.

Partea a doua a meciului a început cu o încercare a celor de la Maccabi Petah Tikva, însă Răzvan Sava a intervenit fără probleme la un șut slab trimis de Deznet. În minutul 50, CFR Cluj a reușit să înscrie prin Kresic, care a fost pe fază și a împins mingea în poartă, după ce portarul advers respinsese o lovitură liberă executată excelent de Deac.

CFR a continuat să pună presiune, iar în minutul 57, Korenica a ratat o nouă oportunitate de a majora scorul, după ce apărarea adversă a avut dificultăți în a degaja mingea. Deși portarul lui Maccabi a reușit să respingă șutul din careu, Korenica a fost din nou periculos în minutul 71, când a trimis un alt șut bine plasat, dar fără a modifica tabela.

Meciul s-a încheiat cu scorul de 1-0 pentru CFR Cluj, după ce Răzvan Sava a avut o intervenție salvatoare la un șut al lui Yehoshua din afara careului.

În play-off-ul Conference League, CFR Cluj va întâlni echipa cipriotă Pafos, care a trecut de CSKA 1948 cu 5-2 după prelungiri.

Meciurile din play-off se vor disputa pe 22 și 30 august.

author avatar
Mihail Ioan
250 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger